În 28 noiembrie, la Coşbuc,

Inaugurarea Primăriei şi dezvelirea bustului regelui Decebal

Primarul comunei Coşbuc, Niculae Anghel, ne informează că inaugurarea noului sediu administrativ – Primăria comunei, odată cu dezvelirea bustului regelui Decebal, programate iniţial pe data de 1 Decembrie, a fost restabilită cu câteva zile mai devreme, adică pe 28 noiembrie. Acesta, deoarece în 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, au loc manifestări dedicate acestei importante sărbători, în fiecare localitate, ceea ce ar duce la imposibilitatea de a onora invitaţia de participare la bucuria celor din Coşbuc.

Reamintim cititorilor noştri faptul că noua clădire a Primăriei Coşbuc se remarcă printr-o arhitectură modernă, deosebit de frumoasă, a cărei lucrări au început în vara anului 2008, necesitând o investiţie de circa 1,75 milioane de lei. Sediul administrativ adăposteşte la parter sediul poliţiei, birourile de evidenţa a populaţiei, cel de asistenţă socială, de impozite şi taxe, cel agricol şi casieria. La etaj, sunt birourile primarului, viceprimarului, secretarului, contabilitatea, starea civilă sala de protocol, un oficiu şi arhiva, în timp ce la mansardă funcţionează sala de şedinţe a Consiliului Local, poşta, birourile brigăzii silvice şi o cameră de oaspeţi. În faţa Primăriei a fost amenajată o miniparcare şi un mic părculeţ unde s-a ridicat soclul pe care să fie aşezat bustul regelui Decebal.

Acest monument este donat comunei (care l-a dat ţării pe „poetul ţărănimii” George Coşbuc) de către medicul Traian Gheorghe Dascăl, omul cunoscut de acum ca fiind „Mecena Ţării Năsăudului” datorită celor peste 30 de busturi, statui sau monumente istorice şi culturale donate în această parte de ţară, binecuvântată de Dumnezeu. Bustul este executat de sculptorul Vlad Prună, un tânăr deosebit de talentat, care a lucrat cea mai mare parte a operelor donate de dr. Traian Gheorghe Dascăl.

Aşadar, duminică, 28 noiembrie 2010, odată cu inaugurarea sediului nou al Primăriei Coşbuc va fi dezvelit şi bustul regelui Decebal, în prezenţa autorităţilor judeţene, locale, invitaţi din apropierea Coşbucului şi a cetăţenilor comunei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5