Înainte de sărbători, pregătiri

Cu stocuri antiderapante făcute, curățenie de toamnă marcată și instalații luminoase montate, treptat-treptat Becleanul se pregăteşte de sărbătoare. Tonul va fi dat, ca de obicei, de ziua României, cu obișnuitele ceremonii din centrul orașului. Atmosfera se creează chiar în aceste zile, cu instalarea corpurilor necesare pentru ca iluminatul festiv menit să-l întâmpine peste o lună pe Moșul cel darnic și să creeze peisajul feeric al trecerii dintre ani. Globuri, steluțe, beculețe și alte obiecte efervescente sunt montate peste Drumul Național, pe stâlpi și pe brazii din zona centrală, urmând ca parcul proaspăt modernizat să îmbrace hainele de sărbătoare specifice Crăciunului și Anului Nou.
Și pentru ca iarna să poată veni liniștită, Direcția de Gospodărire Comunală își face proviziile cu nisip și sare necesare pentru deszăpezirea străzilor și a drumurilor locale, utilajele proprii (tractoare cu plug şi un buldoescavator) fiind gata să intre în acțiune de fiecare dată când situația o va cere.
Nici trecerea dintre ani nu va trece neobservată, 2017 fiind așteptat, dacă nu cu altceva, măcar cu nelipsitele speranţe de (mai) bine.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5