„ÎMPREUNĂ PENTRU LUCIAN”, prin Crucea Roșie Beclean

Duminică, 15 septembrie, a avut loc pe scena Căminului Cultural Agrișul de Jos, comuna Șieu-Odorhei, spectacolul umanitar „ÎMPREUNĂ PENTRU LUCIAN” organizat de Societatea Națională de Cruce Roșie, Filiala Bistrița-Năsăud, Subfiliala Beclean, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Șieu-Odorhei, în scopul strângerii de fonduri pentru Lucian.
„Se spune că prietenul la nevoie se cunoaște” și voluntarii de la Crucea Roșie Beclean, Clubul Copiilor Beclean și Ansamblul Folcloric „Flori de Mălin” din Șintereag, l-au susținut pe băiatul în vârstă de 10 ani din satul Agrișul de Jos, aflat în evidența medicilor cu diabet zaharat tip 1 slab controlat și din 2011 cu boală celiacă cu tip Marsh III C.
Publicul prezent a umplut până la refuz înăperea, momentele artistice încărcând atmosfera cu emoţie şi compasiune. În încheierea programului părintele Badale Lucian a împărtășit înțelesul cuvântului „ÎMPREUNĂ”, iar primarul comunei Șieu-Odorhei, Sorin Ioan Sfintean, a declarat că ajutorul din parteqa autorităţilor locale „nu se va opri aici... !”.
Voluntarii de la Crucea Roșie Beclean aduc mulțumii Primăriei și Consiliului Local al comunei Șieu-Odorhei, primarului Sorin Ioan Sfintean, consilierului local Vasile Moldovan, viceprimarului Gheorghe Reman, părintelui Lucian Badale, Mariei Sigarteu – Președinte Crucea Roșie Filiala Bistrița-Năsăud, Clubului Copiilor Beclean coordonat de Carmen Deac, coregrafului Reghina Poenar, Ansamblului Folcloric „Flori de Mălin”m (coregraf Ioan Simionca Simionca) și nu în ultimul rând persoanelor care au participat în număr atât de mare să-l ajute pe Lucian.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5