Impresii de călătorie

         „Esențele tari se păstrează în recipiente mici”, deci și evenimentele plăcute se concentrează într-un timp scurt, într-un spațiu restrâns, așa cum s-a petrecut cu Festivalul Cultural din însoritul Bărăgan pe data de 15 august 2015, când a fost și Sărbătoarea Creștină „Sfânta Maria”, în localitatea Lehliu-Gară, județul Călărași, aproape de așezarea Dor Mărunt, loc ce se confundă cu sintagma DOR de DOR și care se asociază cu distinsul poet MARIN  TOMA.

        De curând, dar cu mare greutate m-am despărțit (poate pentru un an, iar de alții, sper, pentru numai câteva zile)  de toți participanții la Festivitatea de premiere a Concursului de poezie, proză și epigramă pe teme sătești din localitatea amintită, desfășurată într-o sihlă răcoroasă de salcâmi, la o atrăgătoare pensiune, pe o vreme însorită, cu o temperatură la care se putea fierbe la soare oul de găină, făcând, astfel, economie de vreun combustibil.Lume multă, dar nu „lume multă, oameni puțini...” vorba lui George Ranetti: poeți, prozatori și epigramiști, sosiți de pe întreg teritoriul țării. Conducerea ostilităților i-a revenit poetului Marin Toma, inițiatorul concursului, care a început cu prezentările de rigoare, de care îmi amintesc într-o ordine aleatorie: primarul Ioan Iacomi și de distinșii preoți din localiate,Sorin Staicu si Ionut Zamfira apoi, scriitorul NicolaeRotaru(Bucuresti),(Romeo Tarhon(Bucureşti), Vera Crăciun(Galaţi), Doina Săbădeanu(Botoşani), Geta Stan Palade(Piatra Neamţ), Constantin Toma (Focşni), Costel Iacob(Focşani), Florin T. Roman (Arad), Stejărel Ionescu (Timişoara), Daniel Grosu(Vaslui), Mirela Spânu(Galaţi), Adrian Pulpă,(Suceava),Mariana Eftimie Kabbout(Galaţi) Alexandru Priboeni (Bucureşti), Ioana Urdă (Giurgiu), Steluţa Nistorescu (Bucureşti),Petre Ioan Gârda (Cluj),Stoicescu Venera (Călăraşi),Grosu Sorin (Ploeşti), Roland Voinescu (Constanţa),Vasile Pintilie (Piatra Neamţ),Aga Lucia Selenity (Braşov), Cerasela Bundă (Bucureşti),Costel Cristea (Bucureşti), Distinşii cântăreţii de muzică populară Ion Ioniţă (Bucureşti),(Marin Voican Ghioroiu),Rodica Anghelescu),Săndel Spânu muzică folk( Galaţi),Giorgi Cristu (Galaţi),Florin Isac (Galaţi) , care au primit diplome, iar apoi fiecare și-au transmis gândurile sau și-au etalat aptitudinile, talentul în fața ascultătorilor așezați la masa plină cu bunătăți gastronomice. Distinsului primar, subsemnatul i-a spus:

 

Sosit primarul de prin Iași,

Taman din zona Țigănași,

E-un sfânt, deci l-a ajuns norocul,

Că-n Dor Mărunt sfințește locul!

 

        Fără a fi dezamăgit, eu, plecând din localitatea natală, mi-am exprimat un gând idilic atunci când am ajuns în Dor Mărunt și anume:

 

Dragostei îi cer iertare,

Azi când părul mi-e cărunt,

C-am plecat c-un dor prea mare

Și-am ajuns la... DOR  MĂRUNT!

 

        Cum nu se poate primăvară fără flori, dragoste fără oftat sau epigramă fără poantă, tot așa, la astfel de întâlniri poetice și satirico-umoristice, nu poate lipsi muzica și voia bună.  S-au citit-recitat poezii, epigrame, s-au spus glume, iar schimburile de cărți efectuate au creat posibilitatea cunoașterii mai amănunțite între noi. A fost o zi plină de poezie, de bună dispoziție, prin creațiile pe teme sătești s-a evocat încă o dată însemnătatea satului românesc, locul de unde  ne vine, în mare parte, hrana cea de toate zilele, satul românesc fiind o comoară din care, din păcate, se tot ia și nu se pune.

         Dar, și românului „îi șade bine cu drumul”, așa că a trebuit să-i mulțumesc gazdei primitoare, să-mi iau rămas bun de la aceasta și de la ceilalți confrați, plecând împreună cu prietenii focșăneni, cărora le transmit omagiile mele: Constantin Toma și Costel Iacob, care generoși, fiind cu mașina, mi-au făcut deplasarea mai ușoară, știind că mașina, prin viteza ei, este gândul omului, vorba ceea: azi aici, mâine-n Focșani!, prilej să mă conving de faptul că nu toate drumurile duc spre țara sub formă de cizmă, așadar:

Aflat-am de la domnul Toma,

Ce mulți știau de-un car de ani;

drumurile duc spre Roma,

Dar înspre Iași trec prin Focșani!

 

       Consider că prin întâlnirea literar-umoristică de la Lehliu-Gară, Dor Mărunt-Călărași, mi-am făcut mulți prieteni, i-am menținut pe cei care îi aveam, a fost încă un prilej de socializare, de bună-dispoziție, încărcând bateriile literare pentru perioada viitoare.

       Să fim sănătoși și veseli, vorba regretatului Valentin Silvestru! Doamne ajuă! Pe curând.

 

 

 

Cu stimă,

VASILE  LARCO, Iași

fost președintele juriului prestigiosului concurs

Comentarii

27/08/15 13:22
ELENA ENACHE-BRASOV

Felicitari organizatorului ,felicitari participantilor si domnului Vasile Larco pentru frumoasa descriere .

27/08/15 13:24
ELENA ENACHE-BRASOV

Felicitari ,felicitari ,felicitari tuturor

28/08/15 22:54
Urfet Șachir

Concursul este o sărbătoare a luminii pentru suflet, prin cuvânt și imagine, de îmbălsămare a dorului de dor.
Doresc organizatorului acestui concurs - balsam pentru suflet, scriitorului și promotorului cultural MARIN TOMA, mulți ani rodnici, cu sănătate și putere de muncă de a duce mai departe această tradiție culturală!
Mulțumesc distinsului organizator și onoratului juriu pentru premiul oferit!
Felicit din inimă toți participanții și câștigătorii acestui concurs și le doresc succes mai departe!
Felicitări, distinsului domn Vasile Larco, președintele juriului, pentru frumoasa prezentare a evenimentului.

Urfet Șachir.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5