ÎMPĂRTĂŞIREA BUCURIEI VIEŢII DE CREŞTIN

A te împărtăşii înseamnă a da sau a lua împărtăşanie, a te cumineca, iar bucuria este un sentiment de mulţumire vie, de satisfacţie sufletească. Cuvântul bucurie exprimă totodată o emoţie profundă şi plăcută, trăită din tot sufletul, în chip supranatural, ca rod al Spiritului Sfânt. Viaţa fără această sfântă bucurie nu este trăită creştineşte, bucuria fiind atmosfera distinctivă a vieţii creştine. „Nu-i pe lume lucru de care să te bucuri că-l ai până nu-l împărtăşeşti şi altora (G. Călinescu).

Virtuţile, satisfacţiile, cunoştinţele, împlinirile sau necazurile, amărăciunile pot fi diferite, dar bucuria este mereu aceiaşi: bucuria de a face voia lui Dumnezeu, de a fi cu El în orice împrejurare, de a vedea în toate un dar al Lui, de a şti că toate ne apropie de El, bucuria că putem să-L întâlnim şi să-L slujim pe Dumnezeu în aproapele. Sf. apostol Pavel spune Filipenilor: „Bucuraţi-vă pururi întru Domnul. Şi iar zic: Bucuraţi-vă!” (Fi.4,4), iar Romanilor: „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Spiritul Sfânt”(Ro.14,17); „Bucuraşi-vă în nădejde” (Ro.12,12).

Acolo unde este bucuria sfântă acolo este şi Împărăţia Cerurilor. De altfel, vestirea Împărăţiei Cerurilor a început cu salutul de bucurie adus Mariei de către îngerul Gavril: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine, Binecuvântată eşti tu între femei!” Lc.1,28). Acolo unde încetează bucuria sfântă, încetează Biserica sub aspectul ei de comunitate, căci starea creştinilor de a fi împreună cu Dumnezeu este voia finală a lui Isus „ca toţi să fie una” (In.17,21), pentru că „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”(Mt.18,20). Deci cauza supremă a bucuriei creştine este prezenţa lui Dumnezeu şi comuniunea cu El.

Dar ce este semnificativ şi copleşitor este faptul că tocmai această supremă şi unică sursă a bucuriei autentice o avem permanent la dispoziţie, că însuşi raţiunea de a se manifesta în lume a lui Dumnezeu este aceea de a fi în noi înşine şi în aproapele pentru ca noi să putem fi cu El şi în comuniune cu El. Numai această comuniune cu El şi în El face eficientă Biserica în lume şi opera de Evanghelizare pentru că: „cine nu adună cu Mine risipeşte” (Mt.12,30). Şi ce bucurie mai mare poate avea creştinul decât aceea de a-L împărtăşii pe Dumnezeu semenilor, prin evanghelizare? De a le mijlocii şi lor suprema bucurie ca şi ei să-L primească în sufletul lor pe Isus cel Răstignit şi Înviat.

Există, însă şi o bucurie a încercării „Ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea iar răbdarea să aibă locul ei desăvârşit , ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi , nelipsiţi fiind de nimic”(Ic.1,3-4). Încercarea şi bucuria merg mănă în mână iar credinciosul ştie că încercarea îi aduce harul de a o putea birui, iar cel ce biruieşte prin har sporeşte în sfinţenie. Prin suferinţă creştinii suplinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Isus, adică participarea şi colaborarea benevolă cu Cel ce S-a întrupat şi a pătimit pentru ei: „Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va transforma în bucurie […] şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi”(In.16, 20-23).

De fapt acesta a fost şi scopul activităţii mântuitoare a lui Isus: să ne aducă Vestea Bună, să ne vestească bucuria. De aceia orice zi a creştinului să aibă la sfârşitul ei un bilanţ al bucuriei: bucuria că nu a irosit harul, bucuria că a împlinit voinţa lui Dumnezeu, bucuria că a dat şi altora din bucuria adusă de Isus. A trăi bucuria de a fi în slujba bucuriei vestite de Isus este una din cele mai fireşti căi de îndumnezeire, de fi în Isus şi cu Isus, de manifestare a lui Dumnezeu în noi şi prin noi. „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri” (Mt.5,12). Bucuria totală şi mai ales bucuria revelaţiei se degajă din tot conţinutul Noului Testament. Un creştin fără bucurie este un crestin trist şi neîmplinit.

Gândirea pozitivă şi credinţa în Dumnezeu sunt dintre lucrurile care nu ar trebui să lipsească din bagajul nostru niciodată, fie vreme bună, fie vreme rea. Încearcă să priveşti mereu partea plină a paharului şi, oricât de dificile ar fi momentele prin care treci, nu uita să zâmbeşti. „Bucuria pe care o dăm altora, departe de a se micşora … se răsfrânge, se întoarce spre noi şi mai vie (V.Hugo).

Toată lumea doreşte să aibă o viaţă plină de bucurii şi satisfacţii. Unii pe calea ştiinţei, alţii îmbrăţişează religia şi practica spirituală. Un studiu recent, referitor la efectele meditaţiei asupra ceierului, a descoperit că atunci când subiectul a început să mediteze activitatea neuronală dintr-o anumită zonă a creierului acestuia, presupusă a avea legătură cu starea de fericire s-a intensificat de şapte ori.

Un efect asemănător se realizează şi atunci când ne rugăm. Când participăm la o Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie, avem spre final, senzaţia de reculegere. Practic în unele zone din creier se secretă, în timpul rugăciunii, nişte substanţe numite endorfine care sunt considerate „hormonul fericirii”.

Măgeruşan Ioan