Imaginaţia preşcolarilor

Imaginaţia este o forţă revelatoare care stimulează unitatea gândirii, îmbinându-i acţiunea cu inteligenţa şi acestea cu experienţa artistică – plastică.
Datorită imaginaţiei, copilul devine o fiinţă cu o gândire vie, de aceea, educatoarea are datoria să o dezvolte, îndrumând copiii pe căile cunoaşterii artistice, pentru că în faţa unor aspecte estetice ale vieţii, imaginaţia lor să descopere noi aspecte şi noi soluţii.
Copiii îşi crează o viziune pe măsura lor. Aceasta este mai mult sau mai puţin bogată, în funcţie de felul în care educatoarea se străduieşte să fie alături de copii. Imaginaţia copiilor nu trebuie considerată ca o evadare de realitate, ea trebuie văzută ca o cale reală cu ajutorul căreia lumea lor interioară devine mai largă şi mai bogată. Educatoarea are obligaţia să educe adecvat imaginaţia copilului folosind diferite forme literare, muzicale. Acestea trebuie să fie bogate de cunoaşterea anumitor forme artistico-plastice: poveşti, descrieri ale luptelor din istoria patriei, balade ale folclorului naţional, fabule, ghicitori, proverbe, povestiri despre obiceiuri strămoşeşti etc.
În felul acesta educatoarea îi ajută pe copii să-şi formeze o minunată viziune artistică, fundamentată pe o mare dorinţă de cunoaştere. Studiind etapele de dezvoltare a imaginaţiei creatoare a copiilor pe care ei o materializează în lucrările lor plastice se poate constata că ei reprezintă nu numai imaginea artisică pe care şi-au format-o asupra lumii reale, dar şi a unei lumi posibile care ar putea exista. Un alt exemplu edificator în dezvoltarea imaginaţiei sunt formele norilor care plutesc pe cer. Imaginea creatoare a copiilor poate combina aceşti nori, îmbrăcându-i în sensuri adânci, a unei lumi de basm, cu păduri de aramă, cu castele şi cai năzdrăvani sau alte imagini plastice.
Cu ajutorul imaginaţiei creatoare, copii de azi şi oamenii noi de mâine vor putea să vadă în viitor şi să-şi aducă contribuţia reală la programul societăţii.

Prof. înv. preşcolar: Dumitrean Ana
Școala Gimnazială ,,Vasile Scurtu”- Parva

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5