Ilvenii, martori ai istoriei

Ca de obicei în ultimii 10-15 ani, Ansamblul de datini şi obiceiuri „Cununiţa” din Ilva-Mare, a fost invitat la Festivalul de datini ,,Florile Dalbe” la Muzeul Naţional al Satului ,,Dimitrie Gusti” din Bucureşti, ansamblul care reprezintă Transilvania la aceste manifestări. Şi pentru că sâmbătă, 17 decembrie 2017, era o zi de doliu naţional, grupul nostru de 32 elevi şi dascăli ilveni au ales să facă cunoştinţă cu câteva dintre obiectivele turistice şi culturale ale capitalei României. Am descins aşadar mai întâi în ,,buricul târgului” la Piaţa Universităţii-zonă simbol a noii Românii democratice, la kilometru 0 al României. După o scurtă  lecţie de istorie şi după ce am admirat principalele obiective turistice şi culturale din zonă, ne-am hotărât să luăm la pas Calea Victoriei. Politiştii care erau la tot pasul ne-au îndrumat greşit şi după ce am vizitat Parcul Cişmigiu şi alte câteva obiective am ajuns fără să vrem la Podul Izvor, în preajma Casei Poporului- sediul Parlamentului României. După vreo jumătate de oră, obosiţi de mers pe jos ne-am hotărât să mergem la metrou şi să ne cazăm, undeva în zona Pieţei Victoria. Dar politiştii erau din nou la datorie, însă de data aceasta ne-au spus că erau restricţii de circulaţie în zonă pentru că convoiul mortuar regal a pornit de la Palat înspre Patriarhia Română, unde va avea loc slujba solemnă de înmormântare şi că convoiul va trece prin preajmă, peste podul Dâmboviţei, în apropiere de Palatul Justitiei, la aproximativ 200 m de unde ne aflam în acel moment. Am întrebat dacă aveam voie să trecem pe pod şi să vedem şi noi cortegiul funerar al regelui şi ne-au spus că da. În cateva minute am fost cu toţii pe pod unde se aflau încă câteva zeci de oameni, cei mai mulţi se aşezaseră deja pe treptele Palatului Justiţiei şi mai ales în Piaţa Unirii înspre Patriarhia Română unde se adunaseră deja câteva mii de oameni. După câteva minute, dinspre Calea Victoriei se auzea tot mai aproape un zumzet ciudat. A început să se faca o linişte apăsătoare. Nimeni nu mai mişca, toată lumea aştepta parcă să se întâmple ceva... Inimile tuturor au început să bată din ce în ce mai tare. Ne uitam unii la alţii şi ne întrebam parcă din priviri dacă o să  vedem ceva sau cum va arăta cortegiul regelui. Se aude tot mai tare un zăngănit ciudat iar zumzetul acela uşor creşte mereu în intensitate, transformându-se parcă într-un vuiet ca  de furtuna, iar sunetul metalizat se tot apropie... Dintr-o dată apar câteva maşini militare care coboară lin înspre Dâmboviţa, apoi un militar care ducea o cruce pe care scria simplu ,,MIHAI I-REGE”. Pe o altă maşină militară era un sicriu învelit în drapele multicolore- drapelul României şi drapelul regal. Apoi, pe o altă maşină, coroana de oţel a Regilor României. Este o linişte de mormânt, nimeni parcă nu mai mişcă, parcă totul a îngheţat. Se aude doar sunetul metalizat al cădelniţelor celor în jur de 100 de preoţi care urmau sicriul într-o ordine perfectă. Urma apoi familia regală, cu Principale Nicolae care a trecut la mai bine de o jumătate de metru de noi şi care a aruncat o privire înspre noi, întrebându-ne parcă ,,aţi veni şi voi să fiţi alături la durerea noastră...”  Am văzut apoi figurile maiestruoase ale regelui Spaniei, a prinţului Charles al Marii Britanii. Credeam că vizionăm un film, că nu ni se poate întampla nouă unor tineri din celalălt capăt al ţării un asemenea lucru. Noi să fim martori fără voie la un asemenea eveniment, să fim la câţiva paşi de atâţia oameni importanţi ai istoriei contemporane din lume. Noi, care ne-am dus în capitală să prezentăm datinile si obiceiurile zonei Bistriţei si Năsăudului nu am crezut nicio clipă că vom aduce un omagiu, o înclinare a capului în faţa regelui atât de hulit nu cu mulţi ani în urmă, dar atât de stimat şi de iubit acum.

De pe pod cortegiul a luat-o apoi înspre stânga spre Piaţa Unirii, iar apoi în dreapta spre Patriarhia Română. Ne aşteptam ca în urma cortegiului funerar să fie câţiva oameni credincioşi regelui, însă coloana care umplea întreaga Cale  a Victoriei parcă nu se mai termina. Am stat aproape o jumatate de oră ca puhoiul de mii de oameni care doreau să-l însoţească pe Majestatea Sa pe ultimul drum să se rărească şi noi să reuşim să ne strecurăm înspre metroul de la Universitate. Dar atât elevii, cât şi dascălii ,eram parcă împietriţi pe Podul Dâmboviţei, nu ne mişcam niciunul, nu ne venea să credem că ceea ce am văzut a fost ceva real sau că ne-am imaginat noi că aşa ar trebui omagiată o personalitate a României de azi. Ne întrebăm şi astăzi când ne uităm la filmările făcute sâmbătă dacă sunt reale şi că noi, ilvenii mari, am fost pentru câteva zeci de minute martori al unui important eveniment din istoria ţării noastre.

prof. Pavel Berengea

 prof. Anuţa Văsieş