Icoanele din Dumbrava Minunată

Inspectoratul Şcolar Judeţean, Grădiniţa cu Program Săptămânal „Dumbrava Minunată”, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” au vernisat, prin grupele mari A şi B, expoziţia de icoane pe sticlă „Lăsaţi copiii să vină la mine”, realizată în cadrul unui proiect internaţional între România şi Belgia.
Evenimentul a debutat prin cuvântul directorului instituţiei, prof. dr. Dorel Cosma, care, în cuvântul său, a apreciat atât frumuseţea lucrărilor, cât şi rolul coordonatorilor, amintind-o aici pe educatoarea Marilena Toxin „om de litere, artist plastic, om cu o bogată activitate culturală”. Inspectorul pentru Educaţie Permanentă, Monica Buboly, remarcă importanţa proiectelor la nivel european, cum este şi cel dintre „Dumbrava Minunată”, Grădiniţa din Waterloo şi Centrul Sf. Nicolae din Bruxelles. Inspectorul de Arte, Eniko Gall Păvăluc, a vorbit despre educaţia estetică a acestor copii, într-un cuvânt, bogat în semnificaţii. Părintele Nicolae Feier spunea că nu poate afirma ce-i mai sfânt, copilul sau icoana: „Biserica ne învaţă că prin ochii copiilor putem privi raiul. Nicio cultură nu poate exista fără sufletul copiilor. Prin aceşti copii, care au readus sfinţii în mijlocul nostru prin icoane, aţi reuşit să repuneţi arta pe coordonatele frumuseţii prin prelungirea mâinilor de dascăl. Dascălii sunt slujitorii la altarul învăţătorii, la fel ca preoţii, modelând suflete, iar atunci când un copil pictează un sfânt, sacralitatea va creşte în inima lui”.
La rândul ei, pictoriţa Victoria Fătu Nalaţiu a vorbit aplicat despre rolul icoanei, a imaginii ca amprentă asupra frumosului. Coordonatoarea proiectului, Marilena Toxin, afirmă: „Pictând pe sticlă chipurile sfinţilor s-a creat o legătură neaşteptată între cer şi pământ, o ambianţă şi o linişte sufletească”.
La finalul manifestării, cei 30 de copii au primit diplome de participare. Activitatea, realizată de educatoarele Alina Dragoş, Emanuela Cleja, Ioana Moldovan şi Marilena Toxin, cu sprijinul directoarei Sava Margareta şi a artistului Gheorghe Toxin, a reuşit să înfrumuseţeze, în prag de primăvară, frumuseţea simezelor Centrului Cultural Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5