I-am ales, ne-au jurat credinţă

"Jur să respect Constituția și legile țării și, cu bună-credință, să fac tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor orașului Beclean. Așa să-mi ajute Dumnezeu!" – a rostit miercuri, pentru a cincea oară, cu tricolorul la piept, cu mâna pe Biblie și pe legea fundamental a țării, primarul Nicolae Moldovan, în cadrul festiv reprezentat de reinvestirea oficială în funcție, ca urmare a rezultatului alegerilor din 5 iunie 2016, când a recâștigat primul scaun al administrației publice locale cu 78 la sută din voturile exprimate; i-au fost alături familia, echipa de lucru din primărie, prieteni, preoți de la toate cultele cu reprezentativitate în oraș, directori de instituții publice, președintele Judecătoriei, prefectul Ovidiu Frenț.
“Jur!” – au aprobat în aceleași cuvinte, rând pe rând, cei 17 consilieri locali participanți la ședința de constituire a “micului parlament al Becleanului”, cum l-a numit reprezentantul Guvernului în teritoriu, felicitându-i și pe mai noii, și pe mai vechii aleși locali, cei cărora li se datorează faptul că Becleanul e acum un exemplu pentru țară – dovadă stând, printre altele, chiar declarațiile vicepremierului Vasile-Sebastian Dâncu în urma vizitei recente în teritoriu: 11 de la PSD - Ioan Lazăr, Ioan Cârjac, Vasile Pop, Titus Bilegan, Bogdan Tușa, Vasile Bindea, Zoli Veres, Maria Munteanu, Mihai Mariașiu, Alexandrina Boroș, Radu Bezeriță; 3 de la PNL – Bogdan Rusu, Ioan Zăgrean, Filip Florean (supleantul demisionarului Cristian Cârlig); 2 de la UDMR – Mathe Ștefan și Laszlo Borsos; 1 de la PMP – Caius Cârcu.
Au urmat procedurile specifice de constituire a comisiilor de specialitate ale noului Consiliu Local (structurile s-au păstrat, noii veniţi au fost integraţi în fucnţie de specializările fiecăruia), de alegere, pentru următoarele trei luni, a președintelui de ședință (Radu Bezeriță a venit în ordinea alfabetică agreată de aleși, la propunerea de principiu a fostului și actualului primar), de stabilirea a viceprimarului (și aici, toate grupările politice s-au declarat de acord cu Mathe Ștefan, ales în cele din urmă prin vot secret, cu 16 opțiuni “pentru” și una, probabil cea personală, anulată).

De pildă, Becleanul
Oraşul Beclean a dat un Consiliu Local puternic şi e regula democraţiei ca minoritatea să se supună majorităţii, a subliniat primarul proaspăt reinstalat în funcţie, nu înainte de a face câteva precizări la început de mandat: fără o echipă închegată nu se poate funcţiona şi performa, dar să ai oamenii lângă tine (familia care înţelege că nu-i poţi fi aproape de multe ori, consilieri, viceprimar, comunitate, biserică) e motivant ; “mai presus de interesele personale ale fiecăruia dintre noi le-am aşezat pe cele ale comunităţii”; “mai avem încă multe de realizat în oraşul nostru”, şi între acestea, cartierele aparţinătoare vor fi o prioritate în actualul mandat; vom aduce delegate săteşti în următoarele şedinţe şi vom găsi resurse pentru acestea; faptul că suntem o echipă ne transformă într-un exemplu naţional, iar asta ne ajută în dezvoltarea relaţiilor din ţară şi din străinătate; “de mic, din şcoală, am făcut lucrurile cu responsabilitate”; “am o mare obligaţie acum, iar aceasta vine din procentele acordate după atâţia ani în administraţie, procente de care sunt mândru”.
Despre seriozitatea primarului pe care beclenarii l-au ales pentru a cincea oară, despre responsabilitatea sa, despre energia pusă în slujba comunităţii şi înţelepciunea care vine o data cu vârsta a vorbit, într-o alocuţiune, prefectul Ovidiu Frenţ, impresionat în primul rând de faptul că Nicolae Moldovan a reuşit să facă la Beclean ceea ce n-a mai văzut altundeva: ecumenismul religios, comunitar, politic.

Ce urmează?
Nici nu s-a constituit bine noul Consiliu Local, că a şi dat un acord de principiu pentru prelungirea termenului de execuţie a campusului de la Colegiul Naţional “Petru Rareş”, care expiră la 31 iunie a.c. Ministerul de resort permite întinderea lucrării până în luna noiembrie 2016, a precizat edilul, însă e evident că aici socotelile se vor încheia mai devreme, căci tot ce a mai rămas de făcut e terenul sintetic intrat deja în şantier.
În rest, nu-i timp de pierdut, căci e urgentă adoptarea unor hotărâri importante, precum cele legate de funcţionarea Băilor Figa şi organizarea “Zilelor oraşului Beclean”. De aceea, odată încheiat cadrul festiv, aleşii acum instalaţi pe funcţii vor intra luni dimineaţă în prima şedinţă de lucru a mandatului lor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5