Hramul Sfintei Mănăstirii Sfântul Ilie de la Nuşeni 20 iulie 2009

Am ajuns la Sfânta Mănăstire a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul de la Nuşeni în dimineaţa zilei de 20 iulie a anului 2009. Amosfera sărbătorească din jurul acestei mănăstiri lăsa parcă să se înţeleagă faptul că aici va avea loc un mare praznic. Soarele strălucea peste dealuri, clopotele sfintei mănăstiri chemau credincioşii la rugăciune, credincioşii urcau cu mic cu mare dealul spre sfânta mănăstire. Şi ca la orice manifestare religioasă din ultima vreme neguţătorii de cărţi de rugăciuni, de obiecte bisericeşti şi de alte obiecte sfinte erau şi ei prezenţi.

Dar la un moment dat ochii tuturor se îndreaptă spre turnul clopotniţă de la intrarea în mănăstire şi văd maşina în care venea Prea Sfinţitul Vasile Someşanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului si Clujului şi al Mitropoliei Clujului. Înaltul ierarh este întâmpinat de preacuviosul părinte protosinghel Paisie, stareţul sfintei mănăstiri, de obştea mănăstirii şi de ceilalţi preoţi invitaţi la sărbătoarea hramului mănăstirii. După săvârşirea slujbei aghiesmei celei mici se începe sfânta liturghie pe altarul de vară construit special pentru acest ales eveniment. Soborul preoţesc de pe acest altar îl are ca protos pe Prea Sfinţitul Vasile Someşanul; din cadrul acestui sobor mai fac parte alţi douăzeci de preoţi şi cei doi diaconi ai Prea Sfinţitului. Sfânta Liturghie se desfăşoară cu pompa cuvenită unui asemenea eveniment bisericesc. Miile de credincioşi – veniţi acolo din toate colţurile ţării şi unii chiar de la mari distanţe ca Germania, Italia sau chiar Spania – adunaţi pe dealul din jurul sfintei mănăstiri ascultă cu multă evlavie atât cântarea preoţilor cât şi răspunsurile date de un grup coral alcătuit din părinţi călugări, fraţi de mănăstire, dar şi din tineri teologi.

La sfârşitul sfintei liturghii preacuviosul protosinghel Firmilian, stareţul mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi şi exarh al mănăstirilor din întreaga Mitropolie Ortodoxă Română a Moldovei şi Bucovinei rosteşte un frumos cuvânt de învăţătură în care accentuează ce exemplu ar putea lua credincioşii prezenţi la sfânta mănăstire. Smerenia şi credinţa tare în adevăratul Dumnezeu ale Sfântului Ilie sunt recomandate cu cea mai mare căldură. Urmează apoi cuvântul Prea Sfinţitului Vasile Someşanul. Prea Sfinţia sa apreciază ca deosebit de pozitiv rezultatul muncii obştii părinţilor trăitori în sfânta mănăstire de la Nuseni şi accentuează efectul muncii stareţului acestei mănăstiri, preacuviosul părinte protosinghel Paisie, format dupa cum Prea Sfinţia sa a spus la umbra duhovnicilor îmbunătăţiţi ai mănăstirii Sihăstria. După cum se cuvine cel din urmă care a luat cuvântul la sfârşitul sfintei liturghii a fost chiar părintele stareţ Paisie. Preacuvioşia sa a mulţumit Prea Sfinţitului Vasile pentru binecuvântarea arhierească pe care a adus-o părinţilor sfintei mănăstiri şi credicioşilor prezenţi. Totodată el mulţumeşte şi preacuviosului părinte protosinghel Firmilian despre care am amintit mai sus, preacuviosului părinte stareţ al mănăstirii Harlau, domnului Mureşan, primarul comunei Nuşeni şi celorlalte personalităţi publice prezente.

Şi ca un părinte iubitor, părintele Paisie îi invită pe toţi cei prezenţi să participe şi la “liturghia de după liturghie” adică la agapa pe care părinţii mănăstirii şi femeile credincioase din Nuşeni şi nu numai au pregătit-o. Prea Sfinţitul Vasile, preoţii împreună slujitori şi o bună parte dintre cei prezenţi s-au bucurat de tot ceea ce se pregătise pentru această sfântă ocazie. În cuvântul pe care l-a rostit la terminarea agapei frăţeşti Prea Sfinţitul a mulţumit din nou lui Dumnezeu, obştii acestei sfintei mănăstiri, stareţulului ei părintelui Paisie şi tuturor celor prezenţi. După binecuvântarea arhierească oferită tuturor fiecare s-a întors la casa sa cu multă bucurie.

Ioan Sabin Mureşan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]