Handbal: Laura Pristăviţa şi Gabriela Preda, convocate la lotul naţional. Oana Chirilă, golgheterul Ligii Naţionale

Laura Pristăviţa şi Gabriela Preda au fost convocate la echipa naţională pentru Trofeul Carpaţi, competiţie care se va disputa la Cluj-Napoca, în perioada 26-27.11.2016. La Trofeul Carpaţi, când se vor pune la punct ultimele aspecte ale Naţionalei pentru Campionatul European, vor lua parte România A, România B, Ungaria (echipă pregătită de Kim Rasmussen, antrenorul care a câștigat Liga Campionilor cu CSM București în sezonul trecut) și vicecampioana mondială Olanda. România va participa cu două echipe, dat fiind faptul că începe şi un nou ciclu olimpic, pentru Tokyo 2020, astfel că vor fi folosite cât mai multe jucătoare de perspectivă.

Altfel, la finalul anului 2016 în Liga Naţională, sportiva Oana Chirilă ocupă locul I în clasamentul golgheterilor, cu un număr de 87 de goluri înscrise.

"Ne mândrim cu performanţele sportivelor noastre, lucruri ce dovedesc faptul că la Bistriţa se doreşte performanţa la cel mai înalt nivel. Dorim să mulţumim tuturor celor care au fost ţi sunt alături de noi, insituţii media, sponsori şi mai ales suporteri, fără de care sportul nu ar avea niciun farmec", transmite staff-ul CSM Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]