DUS – ÎNTORS

HAINE DE SĂRBĂTOARE

ELENA M. CÎMPAN

Numai omul, ca fiinţă cu dor, foloseşte haine de sărbătoare în sărbătoare, pentru a marca diferenţa faţă de celelalte zile. Nu acelaşi fapt se întâmplă cu florile, cu arborii, cu apele, fiinţe fără dor, care îmbracă haine diferite în funcţie de timp, de anotimp, de stare. Şi nu toţi oamenii acceptă această convenţie socială. Unii refuză alinierea din spirit de contradicţie. Alţii, oricât s-ar îmbrăca de elegant, hainele tot nu stau pe ei cum trebuie. Se vede diferenţa majoră dintre cei obişnuiţi cu vestimentaţia şi cei obligaţi de împrejurări să poarte costum, cravată, ciorapi, pantofi, renunţând la ţinuta sport, comodă, uniformă. De aici şi până la un tablou comic al străzii sau al spaţiilor publice nu e decât un pas mic.
E adevărat că uneori strada se transformă într-o scenă, iar copacii, straturile de flori, grădinile rămân spectatori obiectivi, critici, la adresa trecătorilor mai mult sau mai puţin caraghioşi. Este modul de îmbrăcare un indiciu al civilizaţiei, al nivelului de trai, al educaţiei? Este atitudinea un rezultat corect al împăcării de sine, al acceptării, al liniştii, al înţelegerii condiţiei?
La români, proverbul este „nu haina îl face pe om”. La germani, „hainele (îi) fac (pe) oameni” ( „Kleider machen Leute”). Se naşte aici o teorie asemănătoare aceleia cu ce a fost mai întâi: oul sau găina. Rămâne ideea că binele nu trece în frumos, iar frumosul nu poate schimba binele. Decât prin artă. Prin filosofie. Acolo unde se ajunge cu greu şi nu toţi au acces la astfel de speculaţii.
O carte nu-şi schimbă straiele (coperta) de Paşti sau de alte evenimente. Ea rămâne prin ceea ce transmite. O vioară nu îşi ia alt lemn pentru că merge la biserică. Un tablou nu se spală de culoare în dimineaţa unei sărbători. E rolul ochilor creatori să „îmbrace” în cuvinte, în muzică, în imagine, natura din noi şi cea care vine înspre noi, cu influenţă binefăcătoare. Aşa cum Topârceanu în „Rapsodii de primăvară”: „Primăvară, din ce rai/ Nevisat de pământeni/ Vii cu mândrul tău alai/ peste crânguri şi poieni?”, cum Alecsandri în „Oaspeţii primăverii”:”Ah, iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă!/ În lume-i veselie, amor, sperare, viaţă,/ Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări/ Prin raze aurite şi vesele cântări” sau cum Coşbuc în „Concertul primăverii”: Chiar acum din crâng venii/ Şi c-o veste bună!/ Iarăşi e concert, copii;/ merg şi eu, şi tu să vii,/ Mergem împreună.”
Aceasta este haina naturii, sursă de inspiraţie pentru cântăreţii ei. Sărbătoarea pluteşte în aer, ori de câte ori o simţim. Câtă vreme haina de sărbătoare, falsă, şocantă, competitivă, scumpă, la propriu, spoială, nu poate inspira decât critici severe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5