Guvernul a făcut economii la buget de 35,4 milioane de euro! Asta doar de la un minister!

Mulţi tineri care au început afaceri cu speranţa că statul le va deconta o parte dintre cheltuieli nu vor mai primi niciun ban. Fondurile destinate acestui program, opt milioane de euro, dispar la rectificarea bugetară. La fel se întâmplă și cu banii pentru proiectele cu finanțare din fonduri europene nerambursabile și cu cei destinați programelor de stimulare a întreprinderilor mici și mijlocii.

Potrivit proiectului de OUG după analiza execuției veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor nouă luni ale anului, bugetul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri se diminuează cu 35,4 milioane lei. Banii reprezintă economii identificate de ordonatorul principal de credite, în principal la proiectele cu finanțare din fonduri europene nerambursabile și programele de stimulare a întreprinderilor mici și mijlocii.

Economiștii PSD susțin că anularea sprijinului financiar pentru debutanţi nu le va aduce pierderi doar acestora. Inclusiv statul îşi anulează încasări din taxe, fie ele pe profit sau taxe pe muncă.

Din punctul de vedere al PSD, actualul Guvern duce o politică clară împotriva antreprenoriatului român, ținând cont că în 2016 multe dintre programele initiate, aprobate și bugetate de Cabinetul Victor Ponta și care trebuiau derulate în acest an nu au trecut testul ”competenței” tehnocraților.

  1. Programul pentru Incubatoarele de afaceri nu a fost implementat.
  2. Programul pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii – TIMM 2016- nu a fost implementat.
  3. Programul SRL-D pentru anul 2016, din cauza modificării procedurii de implementare a avut un număr de 247 aplicanţi admişi la finanţare, raportat la numărul de 501 posibili aplicanţi conform bugetului.
  4. Toate programele au fost lansate târziu, respectiv în a doua jumătate a anului 2016, fapt care dus la imposibilitatea implementării proiectelor asumate de aplicanţi, mulţi dintre aceștia renunţând la finanțare.

PSD vrea să stopeze acest tip de acțiuni inconștiente sau rău-voitoare la adresa firmelor românești și are un Program de guvernare clar destinat susținerii antreprenoriatului autohton.

·         Schemă de ajutor de stat pentru start-up-uri: 200.000 lei/proiect/antreprenor. 10.000 start-up-uri anual. O zi pentru depunerea și aprobarea proiectelor!

·         1 SRL gratuit. 1 leu capital social. 1 zi înființarea firmei. 1 e-semnătură gratuită. 1 cont bancar gratuit.

·         Impozit pe microîntreprinderi de 1% și plafon pentru micro de 500.000 euro.

·         Te scutim de impozit pe profit timp de 10 ani dacă ai activitate de cercetare-dezvoltare-inovare.

·         Eliminăm impozitul pe dividende. TOTAL.

·         18% TVA general, 0% TVA pentru vânzarea de locuințe, 9% TVA pentru publicitate.

·         Eliminăm CAS și CASS  pentru PFA, drepturi de autor, avocați, contabili etc. O singură declarație pe an.

 

Alege să CREȘTI în România!

www.indraznestesacrezi.ro

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]