Greco-catolicii din SUA: Ioan Oltean s-a poziţionat ca cel mai extremist membru din Parlament

Sursa: mediafax

Preşedintele Romanian Greek-Catholic Association din SUA, pr. Chris Terhes, a adresat, duminică, o scrisoare deschisă lui Ioan Oltean, iniţiatorul unui proiect legislativ privind cultele, acuzându-l pe acesta că s-a poziţionat ca fiind ,,cel mai extremist membru din Parlamentul României", transmite Mediafax.

În scrisoarea deschisă se arată că iniţiativa vicepreşedintelui PDL deputatul Ioan Oltean privind proprietăţile cultelor este ,,anti greco-catolică”, ceea ce va avea ,,repercusiuni de imagine negativă” nu numai asupra PDL, ci si asupra României.

Scrisoarea cuprinde şi o solicitare adresată liderului PDL Ioan Oltean de a-şi cere ,,scuze publice de la tribuna Parlamentului” pentru faptul că l-a ,,insultat” pe Cardinalul Lucian Mureşan numindu-l ,,lipsit de eleganţă”.

,,Greco-catolicii din România şi din jurul lumii au aflat cu îngrijorare despre un nou proiect de lege (253/2013) pe care l-aţi iniţiat împotriva comunităţii greco-catolice şi se alătură pe aceasta cale protestului Cardinalului Lucian Mureşan în a-l condamna fără echivoc.
Acţiunile dumneavoastră împotriva comunităţii greco-catolice din România nu sunt la prima manifestare de acest gen. Un proiect similar anti greco-catolic aţi mai iniţiat şi în 2007 (PL368/2007), la scurt timp după intrarea României în Uniunea Europeană, prin care aţi căutat să legiferaţi furtul şi crimele făcute de comunişti împotriva Bisericii Greco-Catolice în 1948", se arată în scrisoarea deschisă transmisă vicepreşedintelui PDL.

Tot aici se face referire şi la unele declaraţii ale vicepreşedintelui PDL făcute, vineri, la Bistriţa, când Ioan Oltean a spus că iniţiativa legislativă nu poate fi atribuită PDL, fiind făcuta în nume personal.

,,Dumneavoastră nu aţi fost ales candidând independent, ci pe lista unui partid în care şi aveţi o funcţie de conducere, ca atare nu vorbiţi numai în nume propriu. De asemenea, conferinţa de presă aţi făcut-o având însemnele PDL în spate.

Prin această noua iniţiativă legislativă anti greco-catolică pe care aţi făcut-o v-aţi poziţionat ca cel mai extremist membru din Parlamentul României, lucru ce va avea repercusiuni de imagine negativă nu numai asupra partidului al cărui vicepreşedinte sunteţi, dar şi asupra României", se mai arată în scrisoare.

În acelaşi document se menţionează faptul că precedentul proiect de lege pe care l-a iniţiat Ioan Oltean în 2009 a stârnit ,,reacţii internaţionale de condamnare şi valuri de proteste interne şi externe la adresa României fără precedent".

De asemenea, pr. Chris Terhes, semnatarul documentului, face referire şi la cele 180 de procese între Bisericile Greco-Catolice şi Ortodoxe care nu ar trebui să aibă loc, opinia sa fiind aceea ca dialogul să aibă prioritate, iar "instanţa să fie doar o cale excepţională de atac".

Pr. Chris Terhes aminteşte că inclusiv după 2004 Biserica Greco-Catolica a rămas ,,mereu deschisă la dialog”, însă faptul că acesta nu poate reîncepe este cauzat de refuzul Bisericii Ortodoxe Române de a accepta "slujirea alternativă" în bisericile greco-catolice.
În acelaşi document, Ioan Oltean este întrebat cine i-a cerut să iniţieze ,,proiectul de lege anti greco-catolic”, care a fost implicarea Bisericii Ortodoxe Române în elaborarea acestui proiect de lege, cine sunt juriştii cu care a lucrat mai bine de o lună la elaborarea acestui proiect de lege, şi altele.

,,Nu în ultimul rând, vă solicităm să adresaţi scuze publice de la tribuna Parlamentului pentru faptul ca l-aţi insultat pe Cardinalul Lucian Mureşan numindu-l "lipsit de eleganţă".

Afirmaţia dumneavoastră a fost insultătoare nu doar la adresa Cardinalului, ci la adresa fiecărui greco-catolic din ţară şi străinătate. Daca discursul şi poziţiile dumneavoastră continuă în acest ritm, ne putem aştepta ca mâine să vă adresaţi cu "banditule", cum se adresau comuniştii primului Cardinal al României, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, închis la Sighet şi apoi în mănăstirea ortodoxă Dragoslavele" se mai arată în scrisoare.

Potrivit pr. Chris Terhes, întrucât iniţiativa lui Ioan Oltean are un caracter "vădit anti greco-catolic" şi caută "să consfinţească abuzurile comise împotriva acestei comunităţi de către comunişti", greco-catolicii îşi rezervă dreptul să expună lumii întregi "continuarea acţiunilor de epurare culturală şi religioasă a comunităţii greco-catolice în România".

Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a depus în Parlament o iniţiativă legislativă prin care propune o serie de modificări şi completări la Decretul-Lege nr.126 din 24 aprilie 1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică). Una dintre cele mai importante modificări propusă de parlamentar prevede că situaţia juridică a bunurilor care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română să fie stabilită de o comisie mixtă formată din reprezentanţii celor două culte, dar care "să ţină seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri".
Iniţiativa legislativă a fost prezentată în 8 mai Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi în aceeaşi zi a fost înaintată Senatului pentru dezbatere.

Şeful Bisericii Greco-Catolice din România, cardinalul Lucian Mureşan, i-a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui PDL, Vasile Blaga, în care îi solicita să retragă un proiect legislativ privind retrocedarea proprietăţilor cultelor iniţiat de vicepreşedintele PDL Ioan Oltean.

Cardinalul Lucian Mureşan afirma, în scrisoarea transmisă, joi, liderului PDL, Vasile Blaga, că Ioan Oltean a iniţiat un proiect legislativ care "stârneşte deosebita îngrijorare şi nelinişte" în rândul comunităţii greco-catolice.

Vineri, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat că "nimeni în afară de Cel de Sus" nu îi poate cere să-şi retragă proiectul legislativ privind retrocedarea proprietăţilor cultelor, însă nu exclude să renunţe din proprie iniţiativă la el, întrucât nu vrea să creeze tensiuni între biserici.

Comentarii

23/05/13 09:45
Un cititor ...

Pai... nu inteleg, de ce din cauza unui lider de partid care este in opozitie, Romania trebuie sa sufere astfel de pareri negative la adresa noastra ? Cei de la putere ce fac ? De ce nu intervin sa repare aceasta "magarie" ? Ce avem noi cu cultele de fapt ? Ce legatura au ele cu politica antinationala dusa de un partid, care acuma nu mai este la putere ? De ce nu se explica "americanilor" acest lucru ?

28/07/13 20:49
Cicero

Ioan Oltean,a devenit politician si si-a mentinut timp de doua de-
cenii acest statut,motivat nu de valoarea sa,ci de voturile pe care
electoratu' judetean le-a acordat - de la un mandat la altul - parti-
dului din care face parte.Faptul ca umbla cu fofarlica,care sunt extre-
misme religioase,nu ma mira.Desi parintii sai din Valea Ungurasu-
lui din jud.Cluj,au fost - pana in anul fatidic l948 -de confesiune
religioasa,Greco-Catolici,asta nu-i spune si nu i-a spus,sa trateze
cu nitica bun simt - atata cat mai are,daca-l mai are - biserica si
implicit,credinta,indiferent de confesiunea in care se manifesta.
Si inca un sfat:daca nu calca intr-un locas de ruga decat in fiecare
campanie electorala,a respecta aceasta institutie sacra s-ar cuve-
ni s-o simta ca nevoie ce tine de spirit si nu de partid si cu atat mai putin de activitatea sa parlamentara.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5