Grajd distrus de un incendiu la Spermezeu. A fost afectat şi acoperişul unei case

Un incendiu a izbucnit în această noapte la o anexă gospodarească din localitatea Spermezeu. Când au ajuns forțele de intervenție, incendiul era extins și la o casă  din apropierea grajdului.
Pompierii militari au făcut eforturi pentru protejarea casei de locuit, iar în urma intervenției lor, incendiul a fost limitat la cca 10 mp din acoperișul casei. A ars grajdul în totalitate, fiind găsit cuprins de flăcări în totalitate. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric la anexa de la care a izbucnit incendiul. Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii militari de la GIS Beclean și Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Spermezeu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]