Gavril Moldovan, Liric

Ochii tăi

Ochii-ţi sunt aceiaşi
cu care-ai văzut Pakistanul
cascadele din Carpaţi
atunci mai des pâlpâiau
de-atâtea privelişti
ar putea să se vadă-n ei trecutul
dar nu ştim citi în ei tainele materiei
care ne-ajută să trăim
atât
acum retina-nregistrează moartea ta
enciclopedia morţii
o depune ca pe un clişeu vechi deoparte
peste ani cineva ar putea citi
amalgamul de vise
beletristici
noaptea mă scol nu văd nimic
doar o zare din care ar putea pluti o petală
neagră
vopsită în timpul nopţii
dată la cer.

Îmi ascund trupul

Îmi ascund trupul Doamne nu pot privi
mai sus de puterea ce mi-ai dat-o
ca o legiferare a morţii
sub sânge aurore roşii revăd începutul
apoi totul decurge normal
până la capăt
ursuz şi lacom ai rămas ploaia te are
în supravegherea sa şi cerul şi el
ca o mansardă de pe care spiritul poate sprinta
tu ai clăi de fân pe orbită
arbori ce te-au învăţat să creşti
cu gândul la ram
am de făcut proaspete lucrări
în muguri
de care zeii să se mire
o celulă cultivatoare de muguri
e acolo o speranţă vegetală
un surâs al materiei
ce se revarsă înafară
o mică flacără
cu gândul la ram
ce n-a mai încăput în adânc
năduşindu-se
poate un ram să nască orice petală
de care mâna ta să tremure
luând-o spre razele înclinate
o fericire-n embrion
o minusculă formă de la care totul ia foc
chiar un copil ce-o ţine strâns în văpaie
şi negrul de fum
ce-o duce bine-n răsărit.

Puii

şi ascult păsările pregătindu-se de nuntă
fiecare cu un pai în cioc
la cuiburi duse şi aşezate într-o ordine perfectă
aţi văzut cum pasărea îşi face cuib?
se pregăteşte pentru viaţa viitoare a puilor
puf la sfârşit şi căciuliţa e gata
înăuntru pot sta vreo şapte tovarăşi
din ou iviţi – ce-a fost întâi
pasărea sau oul?
nici să nu ghiciţi căci a ghici e durere
lianele se-mpletesc sub mici puişori mici
ca nişte atomi de mercur se mişcă
picioarele nu le stau locului deloc
nici ciocul
penele şi trup aproape golaş.

De acelaşi autor
* ”Recolta de vise” – Editura „Dacia” – Cluj-Napoca, 1989
* ”Fapte din trecutul odăii” – Editura „Dacia”, 1995
* ”Ceramică de iarnă” – Editura „Clusium” Cluj-Napoca, 1995
* ”Boeme”, Editura „Macarie” – Târgovişte, 2002
* ”Mâna stângă”, antologie, Editura „Charmides”, Bistriţa, 2004
* ”Taciturnalii”, Editura „Clusium”, Cluj-Napoca, 2005
* ”În odaie e joi”, Editura „Karuna”, Bistriţa, 2006
* ”Linia de dialog”, interviu, Editura „Limes”, Cluj-Napoca, 2007
* ”Dor de ţigări Mărăşeşti”, Editura „Dacia”, 2010
* ”Inechinoxidabile”, portrete, Editura „Eikon”, Cluj-Napoca, 2010
* „Vulcan Nestins”, Editura „Eikon”, Cluj-Napoca, 2012

x x x

Cum iau sufletul tău în palmele mele
să te trec râul
să privim locul uscat care alungă ploaia
şi apele scad
să vedem până departe printre ore
locul acela de unde ne strecurăm noi pe pământ
ca nişte hiene flămânde
suntem singurii care ne afundăm
de mai multe ori în apa aceluiaşi râu
tot mai puţină
ce vor face-n viitor filozofii cu apa
o vor pune din nou la temelia lumii
sau vor renunţa în folosul altor principii
şi ajungem la capătul orelor
la înfrumuseţarea câmpiei pe care
picioarele noastre tremură
asemenea viţei de vie când
se-apropie culegătorii
ni-s straiele albe de lumină
ne topim într-un cotlon
de unde se vede evul mediu
antichitatea şi toate rudele noastre flămânde
nu bate câmpii nu bate câmpii
îmi spune de-alături odrasla
nu-i spun Doamnei că te-ai însurat
în adâncuri viitorul
cu inversele lui cărări
tot bate coarda
las-o să trăiască cu imaginea mea
de-atunci cu lucrurile fugare şi adolescente
ajungem în sfârşit la grote
unde se-ntersectează convoaiele de pretutindeni
unde părul cade cu zgomot de pe ulcioare
şi unde mătasea fabrică viermi de mătase
acolo ne punem pe aşteptat şi veghe
până la un nou big-bang, se-nţelege.

Abia astăzi

Abia astăzi pot mai bine vedea
partea cealaltă
a lucrurilor
cum se adâncesc tot mai mult
în uitare
cum deasupra lor zboară un fel de trecut
care le face agere
abia astăzi pot zări
chipul tău de zeiţă a serii
am lăsat bagajul, conduita, drepturile de autor
şi-am alergat sub arborii
tatălui meu
semne ce pot dovedi începutul
o rouă purtătoare de avânt
asemenea lacrimei umane
unde stă ascuns duhul putreziciunii
şi pândeşte fiecare eroare
aici mă simt aproape fericit
să-i găsesc împrejurimii păcatele
agoniseala de secole averea
surplusul de inocenţă cu care ne-a înzestrat
apoi culmile hazardului netrezirea
şi tot ce poate defăima un spirit tânăr
şi-l face hoinar
aici sunt legile strânse-n mănunchi
globulele verzi ale câmpului
altarul vegetal la care zilnic mă-nchin

Negru de fum

Ascund trupul Doamne
nu pot privi cu el
mai presus de puterea ce i-ai dat-o
o legiferare a morţii
sub sânge aurore roşii revăd începutul
apoi totul decurge normal
până la capăt
ursuz şi lacom ai rămas
în supravegherea cerului
mansardă de pe care spiritul poate sprinta
tu ai clăi de fân pe orbite
arbori ce te-au învăţat să creşti
cu gândul la ram
am de făcut proaspete lucrări
de care zeii să se mire
o celulă cultivatoare de muguri
e acolo o speranţă
un surâs al materiei
ce se revarsă înafară
o mică flacără
ce n-a mai încăput în adânc năduşindu-se
poate un ram să nască o petală
orice
de care mâna ta să tremure
luând-o spre razele înclinate
o fericire în embrion
o minusculă formă de la care totul să ia foc
chiar trupul ce-o ţine strâns în văpaie
negrul de fum.

Povestea mărului
(pentru o carte de poveşti)

Încet-încet mărul creşte
şi se rotunjeşte
aproape că nu-l poţi tine-n mână cu patru degete
în miezul lui s-au pregătit din timp mai multe chilioare
poleite cu un înveliş lucios şi neted ca unghiile
unde să poată sâmburii sta cuviincios
nu ştiu câţi sâmburi are un măr în interior
vreo patru-cinci mi se pare
dar sigur ştiu că ei n-au ieşire la mare
stau acolo feriţi de lumea din jur
ce roboteşte prosteşte la suprafaţă cu tumult
la început sunt albi şi frumoşi
apoi când mărul-fruct se coace îşi schimbă culoarea
acum despre felul cum se construieşte căsuţa lor:
am văzut nişte dulgheri mici ce-i percepeai doar cu lupa
şi nu-i vezi de deasupra
bat cu barda şi aleg material de construcţie
fiecare la brâu cu câte-o mică punguţă
unde ţin cuiuţele şi ciocănelele mai mici
închipuiţi-vă dacă puteţi nişte ciocănele mai mici decât un roi de furnici
şi măsoară şi taie, şi bat până dimineaţa
căci ei lucrează şi-n schimburi de noapte
ei pot auzi mai bine ce se petrece sub pământ
şi aud la suprafaţă mereu şoapte
micii dulgheraşi supraveghează mărul
îi pun codiţă şi-l leagă de creangă
Dumnezeu nu e gelos pe ei
că-şi fac de cap şi dau uneori frunzelor apă
cum s-au spune le adapă
din căni vişinii sau direct de la jgheab
acesta le este cel mai drag
apoi când vine Prâslea cel voinic să ia merele de aur
să le ducă pe o tavă împăratului
sâmburilor nici nu le pasă dar dulgheraşii
îşi văd mai departe de treburile lor
micii dulgheraşi nu ştiu ce-i aia moarte
moartea lor nu-i ca a celor de pe pământ
să-şi sape fiecare mormânt
moartea lor de la sine se-nţelege
fiindcă-i o nestrămutată lege
se muşcă mărul sâmburaşii cad jos
căci se deschid căsuţele în mijlocul mărului frumos
uşile să vezi cum alunecă pe rulmenţi
de nici nu-i vezi
se poate întâmpla ca din sâmburii căzuţi
să răsară din nou un copac cu ramuri şi frunze
iar primăvara-vara pe crengi să apară din nou mere
cu mai multe sprâncene
să le culegem grăbiţi şi să le băgăm în mlădoi
pentru apoi.

Comentarii

04/06/13 11:47
veronica oşorheian

Mulţumiri pentru frumoasele versuri. V.O.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5