GAVRIL ISTRATE- UN EXEGET AL POEZIEI EMINESCIENE

Mihai Eminescu este personalitatea care ocupă primul loc în viaţa culturală a poporului nostru . Despre el, cel care a fost supranumit,, Luceafărul poeziei româneşti’’, ,,Poetul nemuririi noastre’’sau ,,Poetul nepereche’’, s-au scris numeroase pagini şi s-au consumat râuri de cerneală.În galeria marilor exegeţi ai operei sale îl putem aşeza cu legitimă mândrie şi pe neposanul Gavril Istrate, profesorul dr. doc.al Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza’’din Iaşi, plecat la sfârşit de ianuarie, anul trecut, spre odihna cea veşnică, înainte cu trei săptămâni de a împlini un secol de viaţă.
Ilustrul filolog de reputaţie naţională, i-a dedicat numeroase studii şi articole prin care pune în valoare ideea adevărului despre creaţia marelui nostru poet. Elocvente sunt articolele sale : ,,Cu Eminescu prin veac’’, ,,La centenarul lui Eminescu’’, ,,Din vocabularul lui Eminescu’’, Eminesciana 33’’, ,,Prima ediţie din poeziile lui Eminescu apărută în provinciile de peste Capaţi’’, ,,Luceafărul poeziei’’, Eminescu şi Veronica Micle’’, etc. Dovedindu-se un foarte bun cunoscător al acestei nemuritoare opere, Gavril Istrate scrie în 1987 lucrarea intitulată ,,Studii eminesciene’’ prin care încearcă să dezvăluie tainele permanenţei şi actualităţii acestui poet.El este unul dintre aceia care a stăruit să spună, în repetate rânduri că de Eminescu am avut şi vom mai avea nevoie întotdeauna. Pentru aceasta a trebuit să se confrunte cu idei şi concepţii care încercau să-i umbrească viaţa şi opera . Cu argumente convingătoare şi pline de adevăr, Gavril Istrate s-a făcut mesagerul ,, omului deplin al culturii româneşti’’ (C.Noica ).
În studiul său amintit mai sus , profesorul ieşean aprofundează limba poeziei eminesciene la care îşi aduce o valoroasă contribuţie,supunând-o unei analize riguroase din punct de vedere lingvistic şi stilistic. Poate ca nimeni altul a cercetat cu acribie ediţiile în care a apărut poezia lui Mihai Eminescu, sesizând o serie de neajunsuri sau erori săvârşite de editori de-a lungul timpului.El insuşi a devenit un împătimit bibliofil deţinător al celor mai importante ediţii scoasede Titu Maiorescu, Perpessicius, G.Ibrăileanu, G. Călinescu, N.Iorga, D. Panaitescu şi mulţi alţii. În cadrul şcolii filologice ieşene, Gavril Istrate este iniţiatorul ideii deintocmire a unei bibliografii eminesciene şi de publicarea ediţiei naţionale a,, integralei Eminescu’’, fapt care s-a şi împlinit sub îngrijirea Academiei Române. În atenţia sa a stat şi problema întocmirii unei lucrări mai ample cuprinzând cele mai importante prefeţe ale ediţiilor eminesciene.
Năsăudeanul Gavril Istrate a fost toată viaţa un mare îndrăgostit de poezia lui Mihai Eminescu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5