Gânduri despre un General al silviculturii românești!

Întâlnim în viață, uneori, oameni pe care parcă îi aștepți să apară de undeva ca să umplă un gol sau ca să îți liniștească apele sufletului... Un așa om am întâlnit cu ceva vreme in urmă. M-a oprit pe stradă și mi-a spus: Dumneavoastră sunteți Domnul... ? Da, am răspuns. Voiam să vă cunosc personal. Vă citesc rândurile pe care periodic le publicați în ziarul Răsunetul și ... mă regăsesc în ele. Îmi plac. Imi fac bine. Mă reconfortează. Nu știu de ce dar gândesc la fel ca Dumneavosatră în multe privințe. N-am zis nimic. Voiam să-i spun că eu scriu doar atunci când mă caut pe mine însumi mirat de sensurile ascunse ale vreunei întâmplări la care am onoarea de a lua parte. Scriu despre diverse lucruri dar de fapt scriu despre...mine! Însă proaspăta mea cunoștință a rămas în urma mea cu modestie și când m-am întors era departe...
Zilele acestea am aflat, cu uimire, că prietenul meu, necunoscutul se pregătește să iasă la pensie! Este un om în putere. Radiază forță, iar zâmbetul său poate fermeca chiar și o adolescentă cu...capul pe umeri! Mai degrabă mijlociu de statură, cu mustața încă neagră, prietenul meu s-a născut pe plaiurile Țării Oașului! La Negrești Oaș!
Îndrăgostit de natură și forțat de situația materială a părinților s-a ’’înrolat’’, după terminarea liceului, în învățământ ca profesor suplinitor. A parcurs în paralel Institutul pedagogic din Baia Mare. Urmând o chemare devenită mai târziu pasiunea vieții sale, a părăsit învățământul pedagogic pentru a urma cursurile Facultății de Sivicultură și Exploatări Forestiere din Brașov! În anul 1974 după terminarea facultății a fost repartizat la Institutul de Cercetări și de Amenajări Silvice din București, filiala Oradea. În 1976 tânărul inginerul proiectant se mută la Bistrița în proaspăt înființata I.C.A.S Bistrița. Anul următor dragostea și...căsătoria l-au învățat cum să se facă luntre și punte pentru a se muta la Brașov unde gogoloșul de aur al handbalului românesc și evident a sufletului său, juca handbal de performanță. (Gogoloșul de aur așa se numea tânăra Doamnă Doina, printre handbalistele Rulmentului Brașov, campioana României)!!!
Vremurile erau însă...ca vremurile. Principiul economiei capitaliste de azi conform căruia cine nu inaintează stă pe loc iar cine stă pe loc de fapt regresează, era valabil și in comunism! De aceea tânărul inginer proiectant, ambițios ca toți moroșenii dă examene, arată că îi pasă și obține gradul profesional de inginer proiectant principal gradul II. După aceea revine la Bistrița, mai mult ca sigur împotriva voinței sale. Și, în buna tradiție a timpurilor acelea, ca să nu uite că oamenii sunt sub vremuri și nu vremurile sub oameni este detașat la ocolul silvic Lechința unde, pe vremea aceea se făcea cercetare stiințifică și producție serioasă. Timp de 14 ani a servit sub mândrul drapel al silvicultorilor bistrițeni, recunoscuți în toată țara pentru seriozitatea și rezultatele lor în regenerarea pădurilor, în promovarea speciilor valoroase și în menținerea plămânului verde al Patriei și al...Planetei!
Viața acestui om, a acestui silvicultor, a acestui pădurar cum i-am spune noi ăștia...de pe margine, este un roman! La fel ca viața fiecăruia dintre noi! Numai că romanul acesta este un best seller cum ar spune criticii în materie! Un roman de succes în care personajul principal este un om special! Un om dăruit muncii și meseriei sale. Un om dedicat familiei sale dar și marii familii care este națiunea română! În armată fiecare militar visează la bastonul de mareșal! În silvicultură fiecare...pădurar visează la gradul de Consilier general! Eroul din romanul nostru a ajuns prin eforturi proprii, printr-o pregătire profesională deosebită, printr-un comportament moral-profesional de excepție și prin sacrificii personale nenumărate la gradul de Consilier silvic. Cel mai înalt grad profesional acordat – de către decidenții dâmbovițeni- silvicultorilor din România în teritoriu.
Zilele acestea Personajul principal al Silviculturii bistrițene din anul 2003 încoace, domnul consilier silvic, inginerul Gheorghe Tat, șeful Ocolului Silvic Bistrița a predat ștafeta silvicultorilor bistrițeni probabil unui coleg mai tânăr! Și, sperăm, măcar la fel de valoros!
Nu l-am cunoscut îndeaproape pe acest om. Mi-a fost îndeajuns însă să-l privesc o singură dată în ochi pentru a citi în sclipirile lor de oțel, toate certitudinile ființei sale. Ca în mai toate cazurile din țara asta minunată dar dominată (și condusă) de...paradoxuri, specialistul Tat, la fel ca alte mii de specialiști (din toate domeniie vieții: economice, culturale, militare, medicale, artistice sau științifice) este nevoit să părăsească dulcea povară a datoriei și a lucrului bine făcut, exact la vârsta deplinei maturități! La vârsta la care avea la îndemână pârghia cu care să răstoarne munții. La vârsta la care a descoperit secretele nodului gordian și taina opririi zădărniciei muncii lui Sisif! Nu știu dacă este așa doar în România. Știu însă sigur că în România este chiar așa! Am trăit comedia – era să zic, patetic, tragedia – aceasta personal. Și sunt sigur că mulți cititori ai acestor rînduri suspină la fel...
Ne consolăm cu faptul că trăim într-o lume nouă. Și mai ales cu certitudinea că mulți dintre tinerii noștri sunt chiar ceea ce ne dorim noi, cei care am ieșit în decor cum se spune! Și chiar dacă Speranța nu a trăit niciodată în România atât de supărată, să nu uităm că Ea nu a părăsit niciodată acest popor unic și inegalabil!
Când ieși la pensie din armată întreg leatul îți strigă la ieșirea pe poarta cazărmii – ’’pensie lungă și indexată lunar’’! Așadar să-i dorim unui Om deosebit, unui General al Silvicuturii românești sănătate și viață lungă. Că de indexare lunară a pensiei nu se mai vorbește decât în basmele cu balauri fioroși(i)!!!