Gala “Moș Nicolae pentru copii cu dizabilități”. Donaţiile se vor transforma în peste 1000 de ore de terapie pentru copii

Anul Centenarului a adus alături de noi peste 150 de oameni minunați la cea de-a XII-a ediție a Galei“Moș Nicolae pentru copii cu dizabilități”, eveniment organizat de Fundația Inocenți Bistrița în data de 5 decembrie la Restaurantul Coroana de Aur.

A fost o seară cu adevărat magică pentru noi toți, plină de energie pozitivă, surprize unele mai interesante decât altele, dar și multe activități emoționante. Printre acestea, s-a numărat și un moment de meloterapie pus în scenă de câțiva beneficiari și specialiști Inocenți din cadrul programului de Intervenție Timpurie. Ulterior, atmosfera sărbătorilor de iarnă a fost întregită prin colindul pregătit de personalul Fundației Inocenți, acompaniat la chitară de Maria Matean, o tânără interpretă de muzică folk. Nu au lipsit nici momentele antrenante, trupa de dans Reborn Family,coordonată de coregraful Dora Pralea,oferind celor prezenți un show de excepție.

Pe parcursul serii, cei peste 150 de invitați au avut ocazia să ia parte la diverse activități precum: Christmas Bingo, Oglinda Magică, tombolă, dar și licitația în cadrul căreia au fost puse la bătaie obiecte de valoare donate de artişti plastici, sportivi, dar nu numai. Printre produsele licitate s-au aflat și tricourile lui Gheorghe Hagi și al lui Gabi Balint, acestea purtând semnăturile sportivilor. De asemenea, și-au găsit proprietari și un tablou donat de Mariana Moldovan, un aranjament de Crăciun oferit de Atelierul Cristinei, produse Wawa Fresh Cosmetics, un voucher pentru un curs de dezvoltare pentru copii donat de către Children Clever, flori realizate din hârtie oferite de Petalia by Ziona, dar și multe alte produse și servicii.

În seara evenimentului, directorul Fundației Inocenți Bistrița, Laura Filipoi, a înmânat diplome celor mai importanți colaboratori ai Fundației Inocenți Bistrița: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița, Clubului Rotary Bistrița si Clubul Rotary Nosa.

Prin mărinimia invitaților și a sponsorilor noștri, anul acesta s-au strâns peste 40 mii lei. Aceste fonduri vor asigura peste 1000 de sesiuni de terapie pentru copiii beneficiari ai Centrului de Intervenție Timpurie Inocenți.

Recunoștința și mulțumirile noastre se îndreaptă către toți cei care, prin implicarea lor, au contribuit la succesul ediției din acest an: cei 150 de participanți, companiile și persoanele fizice care au donat obiecte și vouchere pentru activitățile din seara Galei, partenerii și colaboratorii noștri și, în mod special, către sponsorii noștri Terasteel SA și Wawa Fresh Cosmetics! De asemenea, mulțumim și Cramei Jelna, Cofetăriei Elisabeta, lui Patriciu Emilian, Oglinda magică- 4D Art, Cocktails and Dreams, precum și voluntarilor noștri Silvia Galben și Claudiu Moldovan.

An de an, prin acest eveniment, ne dorim să atragem atenția asupra situației copiilor cu dizabilități care pot face progrese incredibile în recuperare și reintegrare în societate și prin terapii alternative.

Misiunea Fundației Inocenți este aceea de a oferi sprijin copiilor și familiilor acestora aflați în nevoie, pentru a avea o viață mai bună.

 

Vă mulțumim pentru că ne sunteți alături!

 Cu stima,

Echipa Fundaţiei Inocenţi

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5