Gabriel Ionuţ Dumitru şi Sebastian Hărănguş, bursieri Nosa!

Consiliul Local Bistriţa va dezbate, în şedinţa ordinară de joi, proiectul de hotărâre privind acordarea a două Burse de Merit „Nosa” unor studenţi cu domiciliul în municipiul Bistriţa.

În acest an, au fost depuse la Serviciul Educaţie, Tineret din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa un număr de șase dosare, care au întrunit condiţiile pentru a intra în competiţie. Cele șase dosare au fost evaluate de către Comisia juridică şi de administraţie în şedinţa din data de 16 octombrie, fiind stabilite punctajele.

Astfel, proiectul prevede acordarea Bursei de Merit „Nosa” pentru  Ionuț Gabriel Dumitru, student în anul I la  Facultatea de Medicină în cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, care a totalizat un număr de 536  puncte în urma evaluării dosarului.

Al doilea bursier Nosa este Sebastian Hărănguș, student în anul I la Facultatea de Inginerie Aerospațială, în cadrul Universității Politehnice București, care a totalizat un număr de 306 puncte.

        Bursele se acordă cu începere din anul I de studiu şi până la obţinerea licenţei, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind instituirea şi acordarea anuală a două Burse de Merit „Nosa” unor studenţi cu domiciliul în municipiul Bistriţa. Cuantumul unei Burse de Merit „Nosa” este de 500 lei /lună, adică 6.000 de lei/an, sumă ce va fi prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa aprobat anual de Consiliul local al municipiului Bistriţa.

Pentru anul 2017 sumele se acordă pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, în cuantum de 3.000 de lei, respectiv 1.500 de lei pentru fiecare beneficiar. Pentru anul 2018 sumele vor fi incluse în Bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pentru anul 2018.

Plata sumelor aferente Bursei de Merit „Nosa” se va efectua prin virament bancar, în contul specificat de către fiecare beneficiar în parte.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5