Fundiţa roz, purtată şi în facultăţi

Asociaţia bistriţeană Clubul Amazoanelor a fost prezentă şi în această săptămână pe pietonalul Liviu Rebreanu înmânând doamnelor simbolul luptei împotriva cancerului la sân, fundiţa roz. Suntem în Octombrie, luna mondială de luptă împotriva cancerului. Membrele asociaţiei, a cărei preşedintă este Livia Moldovan, au distribuit fundiţe, baloane, pliante cu informaţii despre modul de prevenire a cancerului, depistarea la timp ţinându-le pe doamne aproape de viaţă, aproape de familie. Scopul întregii acţiuni este de a sensibiliza opinia publică în ceea ce înseamnă prevenirea cancerului la sân şi de col uterin,de a încuraja femeile în a se prezenta periodic la consultaţii dar şi de ai susţine pe cei atinsi de aceste maladii. Aceste maladii, depistate precoce pot fi învinse. Manifestările continuă toată luna, bistriţencele întâlnindu-se cu standul asociaţiei între orele 15.00-17.00 şi pe 15 octombrie. După cum ne informează Livia Moldovan, asociaţia intenţionează să organizeze simpozioane de informare şi în facultăţile din Bistriţa, pentru că boala este prezentă din ce în ce mai mult în rândul tinerelor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5