( Foto) Judeţul, la Ziua Marinei ! Un primar şi un ansamblu foloric, alături de preşedintele ţării şi trei mii de militari, în Portul Tomis

Primarul din Prundu Bîrgăului, Doru Crișan şi Ansamblul “Cununa Grâului” din Ocniţa, coordonat de Cornelia şi Florentin Archiudean au fost prezent la festivitățile de la Constanța prilejuite de Ziua Marinei.
“Pe 15 August 2017, am participat în calitate de invitat al domnului Amiral Dr. Alexandru Mirsu, șeful Statului Major al Forțelor Navale , alături de domnul Amiral Fl. Daniel Căpățână, cmd. flotei, Amiral Fl. Dr.Gigi Cristinel Uce; șeful Statului Major al Comandamentului Forțelor Întrunite și nu in ultimul rand, domnul General de Brigada Ovidiu Pop, cetățean de onoare al comunei noastre şi alte personalitati marcante ale politicii românești, la festivitățile prilejuite de "Ziua Marinei"! Am salutat cu onor faptele brave ale marinarilor români pentru apărarea granițelor navale ale statului precum și dăruirea și perpetua pregătire actualilor luptători din Forțele Navale Române! Marinarii români, alături de partenerii strategici, sunt garanții integrității naționale, nu doar în apele teritoriale ale României, cât și în teatrele de operațiuni unde țara noastră este parteneră. La mulți ani Marinei Militare Române” scrie primarul Doru Crişan.
Ziua Marinei Romane se sarbatoreste de 115 ani. Trei mii de militari au participat la ceremonie, cu avioane de vanatoare, elicoptere si nave. Peste 10 mii de turisti, dar si presedintele Klaus Iohannis, i-au urmarit si i-au felicitat in Portul Tomis. Show-ul aviatic al celor 8 avioane de lupta i-a bucurat pe turişti. Aeronava de supraveghere Poseidon P8A aparţinând Marinei Americane a părut că un gigant care plutea uşor pe deasupra falezei. În scenă au intrat apoi paraşutiştii şi forţele speciale. Cei care au ajuns mai târziu la ziua Marinei nu au reuşit să vadă desfăşurarea de forţe pe mare. În larg, alături de fregatele Regina Maria şi Regele Ferdinand, au participat la exerciţiu corvete militare, ambarcaţiuni de asalt ale artileriei marine şi nave ale poliţiei de frontieră. Nelipsit de la Ziua Marinei a fost şi personajul ce-l întruchipează pe Neptun. Pentru că sărbătorea să decurgă impecabil, sute de poliţişti, jandarmi şi luptători din trupele speciale au asigurat zona permanent.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5