( Foto) Gabriel, condus, în costume populare, pe drumul veşniciei, de colegii de liceu. Lacrimi amare vărsate de mamă şi telceni pentru un copil extraordinar

„Găbiță! Ai fost un copil extraordinar. Pentru mine ai fost, ești și vei fi cel mai frumos și amuzant băiețel dintre toate cunoștințele mele. Te-am cunoscut de când erai mic, am avut cele mai incredibile amintiri, am petrecut atâtea momente împreună pe care nu o să le uit niciodată. Mereu cu zâmbetul pe buze și cu gropițele ălea drăgălașe în obrăjori, mereu cu glumele tale, mereu cu felul tău de a fi, cu care, pe mulți dintre noi ne-ai făcut să te iubim.Nu o să te uit, o să fii mereu în sufletul meu. Dumnezeu să te odihnească în pace!Te iubesc, copilaș! „ este unul dintre sutele de mesaje, scris de Ionela Roș pe pagina de socializare a lui Gabriel Hordoan.
Jale mare azi la Telciu. Cel mai mic dintre cei patru tineri care au murit în noaptea de Paşte în urma unui accident cumplit, Gabriel Dumitru Hordouan, elevul de 15 ani, din clasa a IX-a, a fost înmormântat, în jurul amiezei, după canoanele Bisericii greco-catolice, . Tinerii din sat au îmbrăcat portul tradiţional şi l-au condus pe ultimul drum cu lacrimi multe pe colegul lor.
Mama Ancuţa a venit într-o suflare din Spania la aflarea cumplitei veşti şi a vărsat lacrimi amare la mormântul fiului ei, alături de fratele acestuia, Lucian, de 21 de ani, împreună cu care era acasă Gabi. Asta după ce ieri a fost înmormântat şi iubitul mamei adolescentului, Vasile Moldovan, de 36 ani. În urmă cu exact un an a murit și tatăl adolescentului, în urma unor grave probleme de sănătate. Ce poate fi mai tragic de atât ?
Slujba oficiată de 3 preoţi a avut loc în biserică, după care alaiul funerar a mers spre cimitir.
Cei patru tineri au trecut la cele veşnice în noaptea de Paşte, în Săptămâna Luminată. Se spune că acum porţile Raiului sunt deschide. De altfel şi slujba prohodului este una specială, cântându-se "Hristos a Înviat", iar pe masă se află ouă roşii. Bunul Dumnezeu să le dea odihnă veşnică!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5