( Foto) 7 ani de la trecerea la cele veșnice a lui Adrian Păunescu. Fiul, Andrei Păunescu, împreună cu prietenii, în concertul REMEMBER CENACLUL FLACĂRA LA NĂSĂUD !

Un concert deosebit, un concert cu o sală plină care a cântat alături de artiști cântece devenite deja celebre, o atmosferă de prietenie și relaxare, așa s-ar descrie în câteva cuvinte concertul folk din serile de marţi şi miercuri de la Năsăud şi de la Bistriţa. Pe aceeași scenă s-au întâlnit grupuri de folk locale alături de nume celebre din lumea folkului.
La Năsăud, invitați locali au fost Grupul Folk Zori de zi, Grupul Folk Armandia, Sorin Găzdac, Ionuț Nistor, dar și alți tineri năsăudeni talentați, alături de Andrei Păunescu, Magda Pușkaș, Mircea Vintilă, Emeric Imre, Vasile Mardare.
S-au împlinit 7 ani de la trecerea la cele veșnice a poetului Adrian Păunescu, prieten al năsăudenilor. Momentul a fost evocat chiar de fiul acestuia, Andrei Păunescu în deschiderea concertului. A urmat o seară memorabilă pentru publicul prezent care a savurat fiecare melodie a timp de aproape 3 ore.
La Centrul Cultural Dacia a fost "o seară de zile mari",după cum remarca preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan, care le-a amintit spectatorilor de adolescenţă şi tinereţe, spectacolul fiind deschis de fiul poetului, Andrei Păunescu, ulterior urcând prietenii ce au încântat publicul şi la Năsăud.

***
Cenaclul Flacăra a fost cea mai puternică mișcare de cultură tânără și nonconformistă din Europa de Est (unii spun că nu numai din acest spațiu!) în perioada 1973-1985. A fost interzis de autorități, pentru că promova libertatea, cultura și gândirea neîngrădită, prin muzică, versuri și dialog, opunându-se cenzurii și dogmelor epocii totalitare. În primii 12 ani de activitate, au avut loc 1615 manifestări cu peste 6 milioane de spectatori. După reînființare, între 1990 și 2010, au mai avut loc peste 1000 de manifestări.
Organizatorii evenimentului au fost: Casa de Cultură "Liviu Rebreanu" Năsăud, Primăria și Consiliul Local Năsăud, împreună cu partenerii lor: Centrul de Voluntariat Năsăud și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Năsăud.
Poze: sursa Visit Nasaud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]