A fost deschisă circulaţia pe strada Falezei şi Podul Berăriei
Vin, 01/12/2018 - 12:21
Municipalitatea a decis deschiderea circulaţiei pe strada Faleză, situată pe malul stâng al râului Bistriţa, şi implicit pe Podul Berăriei, pentru a face legătura cu strada Libertăţii, anunţă primarul Ovidiu Creţu. Potrivit acestuia, recepţia lucrărilor de modernizare va fi făcută în primăvară.
Execuţia a aparţinut SC CML SRL, începând în luna iulie a anului trecut şi având ca termen de finalizare luna aprilie a acestui an. Proiectul a o valoare de aproximativ 2,8 milioane lei.
În ceea ce priveşte Podul Berăriei, aceasta a fost edificat cu aproximativ 4,8 milioane lei, proiect finanţat de la bugetul local si dintr-un împrumut al municipalităţii. Este singurul pos din Bistriţa construit în ultima sută de ani.
Citiţi şi:
- Podul Berăriei, lucrările de pe str. Faleză și Valea Sigmirului ar putea fi decontate din fonduri europene
- Podul Berăriei, singurul construit în ultimul secol, va facilita dezvoltarea zonei de pe malul stâng al Bistriţei
- Podul Berăriei, campusul de la “Liviu Rebreanu”, pârtia de schi, ştrandul de la Codrişor, printre investiţiile care se vor finaliza în 2016
- Primarul Creţu: Creditul pentru Pârtia Cocoş, reabilitarea termică a blocurilor şi Podul Berăriei va fi plătit până în 2024! Are dobânda mai mică decât cel pentru străzi!
- Un nou proiect important pentru Beclean – amenajarea falezei râului Someş!
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Lucius Domitius Aurelianus a condus Imperiul roman din ianuarie 270...
Comentarii
Levente Puskás. -
Vin, 12:27
👏🏻👏🏻👏🏻
🇪🇺👍🏻
Delia Velescu -
Vin, 10:11
LA MULTI ANI!
Cu prețuire și multă sănătate!
Marius Nicolae Pop -
Vin, 09:05
Draga Florian,la multi ani frumosi si sanatosi ,alaturi de minunata ta familie!Te imbratiseaza,...
Popsor Iosif -
Joi, 20:57
Gaura din drum numit drum european are cel puțin 6 luni,
prof.Vasile Găurean -
Joi, 20:48
Ne-o plăcut, domnu arvocat, șiapa cu slană și pită, da mai ales Paraschiva(Așa avea și Argehezi o...
Aniversări
În zi de naștere, îi transmitem profesorului universitar dr.
În zi de naştere, la împlinirea unei frumoase vârste, îi urăm avocatului AUGUSTIN ZEGREAN, fost parlamentar al județului și președinte al Curții...
Cu prilejul aniversării zilei de nașterea, permiteți-ne preacucernice părinte Mihai Constantin Mânzat, preot paroh la Liviu Rebreanu, să vă adresăm...
Adaugă comentariu nou