Foşnetul universului de carton sau mânjii şi gloabele la ieslea cuvintelor

          Într-o expunere publicată cu ceva ani în urmă care purta titlul „Dimensiunea valorii”, scoteam în evidenţă conflictul dintre generaţii în literatură şi critică literară pedalând cu încăpăţânare, ca de altfel şi în alte asemenea compuneri, pentru eliberarea culoarului de lumină către tânăra generaţie de poeţi care, aşa cum am mai spus, chiar dacă nu se vor ridica deasupra idealurilor care şi le-au conceput, creţiile lor să rămână la ceea ce se cheamă limita simţului comun, iar mesajul literar să producă acea iluzie a unei realităţi superioare fără de care totul se va reduce la o simplă stare de spirit, la o împăcare stupidă în compatibilitate fără a mai încerca să se caute soluţii la eterna problemă a vieţii şi prin actul de cultură. Scriam atunci, ceea ce s-a confirmat până astăzi din păcate, că există o castă a elitiştilor, în marea lor majoritate de vârsta a treia şi a patra, care nu se pot scutura însă de o înfumurare ce se manifestă prin dispreţul cu care privesc aspectele lor ceva mai vechi, deşi multe din creaţiile lor îşi păstrează şi azi valoarea, în capul acestora existând nişte confuzii din care nu pot să iasă, încercând fără succes să arunce departe de ei ceea ce cred că le lezează în prezent personalitatea.

          Este ceea ce confirmă de fapt şi tânăra poetă Elena Vlădăreanu, care într-un eseu teribilist, ireconciliator, găzduit cu generozitate de revista „Luceafărul” sub titlul „Ia-ţi târfa şi pleacă sau câteva cuvinte despre ostilitate”, în care scoate în evidenţă conflictul dintre acei bătrâni elitişti pe care îi numeşte revoluţionar „optzecişti”, închistaţi în nonconformismul lor literar, inflexibili şi reticienţi la acea agresivitate care se manifestă în creaţiile literare ale tinerei generaţii înregimentată şi ea în „nouăzecişti”. Tinerii poeţi sunt acuzaţi pe nedrept că folosesc un „limbaj argotic” fără cap şi fără coadă şi, mai grav, fără mesaj, simpatica autoare încercând să demonstreze însă că literatura tânără este altfel, cu un limbaj fără reguli şi fără a impune nişte reguli, autentică şi fără a se opri la acel „spectru călduţ şi confortabil” al acestor optzecişti, tânăra generaţie de poeţi imaginând o altă lume, vie, în perpetuă mişcare, lipsită de acel „foşnet al universului lor de carton”. Cea mai mare problemă pe care autoarea o scoate în evidenţă este faptul că creaţiile literare tinere nici nu prea sunt băgate în seamă, nici măcar nu mai există critică literară, critici literari nici optzecişti, dar mai ales critici literari tineri, care cu excepţia câtorva ce nu pot fi număraţi pe degete, scriu despre literatura tânără „prea aplecat, prea din exterior pentru a înregistra mişcările de fond” mai ales că aceste creaţii literare nu seamănă una cu alta, dar mai toate însă fiind aruncate „într-o groapă comună”. Important este însă faptul că s-a produs acea ruptură, acea uriaşă ruptură între generaţii care de fapt ar trebui binecuvântată, deoarece dacă n-ar fi existat „atunci ar trebui să ne îngrijorăm cu adevărat”. Este formidabil că tânăra generaţie de poeţi nu mai vrea să aştepte numărul anilor pentru a le autentifica valoarea, pentru a le confirma această valoare, ea dorindu-se şi trebuind acum recunoscută, prin aportul ei concret la manifestarea adevăratei libertăţi de exprimare în noua lume în care trăim, şi nu este neapărată nevoie ca ea să fie de acord cu părerea unui mare artist, mare om de teatru Alexander Hausvater, cel care reîntors în ţară doar de câţiva ani spunea despre tineri: „În România nu există revoltă. Nu există obrăznicie. Văd numai tineri blazaţi. Cred că tineretul parcurge un proces de autodistrugere. Lent şi sigur. E grav că toată lumea vorbeşte azi de generaţii. Există individualităţi, nu generaţii. Să nu uităm că orice proces este bazat pe o revoltă, pe o negare”. Este clar că marele om de teatru nu a reuşit să intre pe deplin în realitatea culturii româneşti şi nu a sesizat faptul că tocmai acest lucru doreşte tânăra generaţie de poeţi şi oameni de cultură să nu se întâmple, pentru că, totuşi, ei au demonstrat prin creaţiile lor că revolta există, că negarea există, de asemenea şi generaţiile există, însăşi prin contradicţiile care acum se manifestă între ele sub toate aspectele, dar mai ales sub forma creaţiei în special şi a culturii în general.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5