Jurnal de campanie – 23 Octombrie

Fonduri europene pentru tineri şi dascăli

PSD BN

Joi, 23 octombrie, echipele de campanie ale PSD au parcurs localităţile Mărişelu, Spermezeu, Dumitra, Cepari şi Târlişua. Ziua s-a încheiat cu 2 spectacole electorale susţinute de Văru` Săndel, Puiu Codreanu, Cristina Retegan şi alţi artişti. La eveniment au participat preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, deputatul PSD, Daniel Suciu, senatorul PSD, Ioan Deneş, prim-vicepreşedinele PSD BN, Nicolae Moldovan, secretarul executiv al aceleiaşi structuri, Romeo Florian, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, preşedintele TSD BN, Bogdan Ivan, primarul comunei Căianu Mic, Paul Ştir şi alţii.
MESAJUL ZILEI
În momentul preluării guvernării, rata de absorbție a fondurilor europene era de 8,5%. Cei care îl sprijină astăzi pe Iohannis au avut un management dezastruos al fondurilor europene. În doi ani și jumătate, Guvernul Victor Ponta a reușit să absoarbă de cinci ori mai mult decât s-a absorbit în precedenții 5 ani.

Miercuri, Guvernul Ponta a lansat 3 programe susţinute din fonduri europene.

Ajutoarele alimentare destinate persoanelor defavorizate. Vorbim despre instrumente utile în vederea combaterii sărăciei și pentru creșterea integrării sociale a celor aflați în nevoie.
Aceste persoane trebuie susținute și încurajate, nu aruncate la marginea societății, așa cum s-a întâmplat în trecut, sub regimul Băsescu.

Programul „România Start-up”, în valoare de 152 de milioane de euro, prin care 32.000 de tineri vor fi inițiați în tainele antreprenoriatului.

Prezentarea cererii de proiecte „Dezvoltarea carierei didactice”, DMI 1.3 POS DRU. Am trecut de etapa în care profesorii erau desconsiderați, îndemnați să plece din țară și umiliți prin tăierea salariilor. Acum, profesorii se bucură de respectul Guvernului Ponta și sunt ținta unor proiecte menite să îi sprijine în carieră.

E SIMPLU. E CEL MAI BUN.
VICTOR PONTA - PREŞEDINTE

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5