Fonduri europene pentru IMM-uri pentru realizarea de investiţii care asigură economii de energie

Întreprinzătorii mari, mijlocii şi mici au oportunitatea de a accesa fonduri europene pentru realizarea de investiţii în instalaţii şi echipamente care să conducă la economii de energie.

Solicitanţii eligibili pentru această operaţiune sunt întreprinderile mari, întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul industrial, sucursalele, agenţiile, reprezentanţele societăţilor comerciale sau alte unităţi fără personalitate juridică nefiind eligibile.

Activităţile pe care le pot derula întreprinzătorii cu bani europeni vizează investiţii în instalaţii/echipamente care duc la obţinerea unei economii de energie, pe baza bilanţului energetic (de exemplu, compresoare de aer, pompe, instalaţii/echipamente/sisteme de ventilaţie, sisteme de încălzire/răcire, boilere, arzătoare, schimbătoare de căldură, convertoare de frecvenţă, sisteme integrate de management al consumului de energie).

Totodată, banii europeni pot fi utilizaţi în investiţii care prevăd unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă (modernizarea centralelor de cogenerare sau construirea unora noi) şi în construcţii aferente procesului industrial care face obiectul proiectului de eficienţă energetică (dar numai cele aferente echipamentelor modernizate).

Bugetul alocat acestui apel este de circa 243 milioane lei.

Întreprinzătorii trebuie să aibă o contribuţie financiară de cel puţin 30 la sută din costurile eligibile, fie din surse proprii, fie din surse atrase, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui ajutor public. Rata de finanţare se aplică asupra cheltuielilor eligibile. Valoarea maximă a finanţării nerambursabile acordate în cadrul cererii de propuneri de proiecte este de 80 milioane lei.

Perioada de depunere a propunerilor de proiecte în cadrul apelului se întinde până la finele acestui an.

Sprijin pentru IMM-uri prin acordarea de subvenţii parţiale la dobânzile creditelor contractate

Întreprinzătorii mici şi mijlocii vor beneficia de sprijin din partea statului, prin acordarea de subvenţii parţiale la dobânzile creditelor contractate de la bănci.

În acest sens, la finele săptămânii trecute, au fost aprobate normele metodologice de aplicare a sprijinului ,,Programul Mihail Kogălniceanu pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii”, programul devenind operaţional.

Acest sprijin are drept obiectiv dezvoltarea şi susţinerea investiţiilor, crearea şi menţinerea locurilor de muncă şi presupune subvenţionarea a maximum 70 la sută din rata dobânzii aferente creditului pe care un IMM doreşte să îl acceseze, dar nu mai mult de 6,5 la sută pe an.

În ceea ce priveşte garanţia de stat, Fondul Naţional de Garantare, pentru maximum 80 la sută din valoarea creditului, garantează creditul pe care îl ia o întreprindere mică şi mijlocie, dar garanţia nu poate să depăşească 100.000 lei.

Bugetul alocat acestui program este de 24 milioane lei, pentru subvenţionarea dobânzii şi de 400 milioane lei pentru acordarea garanţiilor guvernamentale.

Pentru a putea beneficia de acest program, IMM-urile trebuie să aibă minimum doi ani de funcţionare, să nu fie în procedura de insolvenţă, să prezinte garanţii colaterale de până la 40 la sută, celelalte de 80 la sută fiind asigurate prin garanţii de stat.

Alte condiţii ce trebuie îndeplinite se referă la faptul că firmele nu trebuie să fie în dificultate conform directivelor europene, să nu fie emisă o decizie de recuperare a ajutorului de stat, să nu se afle în litigiu cu Ministerul de Finanţe, cu Ministerul Economiei sau cu instituţia de credit unde doreşte să ia un credit, să nu figureze cu credite restante în centrala riscurilor bancare şi să nu figureze cu incidente majore cu cecuri şi bilete la ordin în centrala incidentelor de plăţi.

Nu vor fi eligibile activităţile de intermedieri financiare, tranzacţiile imobiliare, asigurările, cele de producţie, armament, alcool, tutun, cele de comercializare tutun şi cele care sunt interzise pentru a fi finanţate ca şi ajutor de agricultură primară, de prelucrarea produselor agricole în anumite condiţii, de pescuit.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]