Florin Căpraru (APIA): Peste 8000 de fermieri din cei 31.000 aşteptaţi şi-au depus cererea la APIA. Remarc eforturile funcţionarilor şi seriozitatea fermierilor

Ing. Florin Căpraru, director executiv adjunct al APIA B-N, a precizat, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că până vineri, din cei 31094 fermieri programaţi să depună cererea unică, s-au prezentat aproximativ 26%.

         „Suntem în plină campanie de depunere a cererilor. Noi aşteptăm undeva la 31.094 fermieri, suntem în grafic cu preluarea cererilor, cu aproape 26%, suntem foarte aproape de media naţională. Aveam programate 8873 cereri, dar am primit 8059, undeva la 90%. Suprafaţa declarată este de 28.000 hectare, procentul mde declarare din total prognozat este de 15%, practic depăşeşte media naţională care este de doar 7%”, a explicat Florin Căpraru.

         Potrivit acestuia, nu au depus încă cererile fermierii mari. „Noi am folosit aplicaţia doar pentru fermierii mici, iar când vor intra şi aceştia, atunci va creşte situaţia substanţial. La ora actuală avem un blocaj, joi şi vineri au fost nişte sincope cu aplicaţia, a mers foarte greu. Miercuri a existat un fenomen de blocaj, am luat legătura cu APIA Central şi se pare că se va încerca restricţionarea utilizatorilor de internet într-un anumit interval orar, pentru că doar APIA lucrează cu 4.000 users, nu mai spun primăriile. Practic, oricine are acces la internet poate să-şi identifice parcelele. E un inconvenient care produce o stare de disconfort atât pentru noi, cât şi pentru fermieri, care bat la porţile noastre. Eu am convingerea că lucrurile se vor remedia şi depunerea cererilor de plată va urma un curs firesc. Avem acest procent de 90% şi asta datorită eforturilor funcţionarilor şi seriozităţii fermierilor care au răspuns solicitărilor pe care le-am făcut la începutul campaniei”, a declarat Florin Căpraru.         

          Potrivit ordinului ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale 69/25.01.2019, în perioada 1 martie – 15 mai este programată depunerea/primirea cererilor de plată; din 1 iunie  şi până în 1 iulie, va avea loc controlul administrativ, inclusive controlul preliminar al cererilor, eşantionarea acestora pentru controlul la faţa locului, precum şi transmiterea eşantioanelor. În intervalul 2 iulie  - 1 octombrie, este programat controlul la faţa locului pentru cererile eşantionate în acest scop. Din 16 octombrie şi până în 31 noiembrie se va face plata avansului pentru anul de cerere 2019, iar din 2 decembrie, până în 31 martie, este plata finală (diferenţa neîncasată la avans). 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]