Filonul intim al poeziei lui George Echim

          Tonul  neliniștii creatoare, prezent în lirica lui George Echim, ne dezvăluie un poet al comunicării și al sensibilității umane. Volumul   intitulat ,,Întrupare ” sugerează  o relație de intimitate a autorului cu poezia. Este un joc al întrupării Cuvântului în contextul existențial, este o conexiune între credință și creația literară.

Dincolo de sensul propriu al cuvântului din titlu, există și un sens  biblic, cel al iubirii divine. Prin el, autorul zidește, întrupează cuvintele, dă glas simțămintelor și  modului său de gândire : ,,Întrupări de suflet, idee și trăire, / Zămislite-n lacrimile gândului curat / Așteaptă răbdător a florilor rodire,/ Să se întâmple ceea ce este așteptat...”! (Întrupare) Prin  poeziile cuprinse în acest volum, autorul se confesează, își exprimă în mod direct propriile sentimente, drept pentru care îl întâlnim în diferite ipostaze : poet, îndrăgostit, filozof. George Echim este un clasic de profunzime, dar în același timp și un poet modern, înnoitor în tehnica formei și versificației, menținându-se pe aceeași poziție a crezului său literar, acela de creator de frumos : ,,Am cutezat și, se vede, bine am făcut! / Folosind condeiul ca arma mea de luptă”, sau ,,N-am crezut s-ajung a-mbătrâni vreodată / Dintotdeauna m-am crezut nemuritor,/ Eu nu mi-am abandonat crezul, niciodată.../ În permanență de mult frumos făuritor ” (Întrupare). Discursul poetic se derulează simplu, firesc, la persoana întâi, uneori metaforic, ca în poezia ,,Cuvântul” : ,,Am mistuit în cuptorul / sufletului meu,/Cuvântul.../ și din fumul / focului nestins,/ mi-am făcut podul/ de trecere spre nepătruns”.

Cuvintele lui au sensul unei filozofii aparte, o filozofie a creatorului de artă, a poetului dornic  de  a pătrunde în necuprins. Sunt neliniști metafizice și elanuri ale nesfârșitelor sale reverii. George Echim poartă sub cupola poeziei un adevărat cult al iubirii, al atașamentului față de  familie și  de locurile natale. Un ton nostalgic și plin de recunoștință se degajă din versurile dedicate mamei  și  tatei, părinților în general, pe care nu-i poate face veșnici, dar poate deveni o veșnicie respectul și dorul pentru ei : ,, Iubirea dumitale, a voastră dragi părinți / Luminat- a calea mea spre faptele cuminți”....Dorul de dumneata, de tata, mi-l mângâi,/Gândindu-mă la vremea când noi eram copii ” (Mama). În același registru liric se înscriu și poeziile : Iubire din iubire,  Lunca Mărcușului, Monor  și nu în ultimul rând ,,Casa părintească” , care face trimiteri la Grigore Vieru : ,,Am în gând adesea casa părintească/ Din satul meu de vis, așezat sub culmi  ;/Cu păduri de mesteceni, stejari, brazi și ulmi...”. Peisajul natural și cel uman pe care îl construiește este încărcat de puternice stări sufletești.  George Echim este un poet contemplativ, senin și optimist , după cum privește viața,  nu are regrete,  este împăcat cu soarta și trăiește cu speranța că va ajunge la ,,Praznicul stelar ”pentru a cere lumină de la Demiurg. Se conduce după principii și reguli obișnuite, nu acceptă pe ,,nimeni să-i calce visele-n picioare”, dar se supune voinței Celui de Sus, căruia îi adresează mulțumiri : ,,Îți mulțumesc, Doamne/ pentru tot ceea ce mi-ai dat/. Iartă-mi, Doamne,/ greșalele mele,/ cele cu voie și fără de voie.../ Și învrednicește-mă, Doamne/ să mă bucur/ de binefacerile Tale”(Ție, Doamne). Dacă iubirea, lumina, timpul și dorul sunt motivele poetice predominante, credința primește o valoare supremă prin incantațiile îndreptate spre puterea divină. Semnificative sunt poeziile : Aleluia, Hristos a înviat  !, Biserica, etc.  George Echim este poetul care se află într-un conflict cu timpul, deși știe că nu poate fi un invingător al acestuia. El crede că prin poezie poate trece dincolo de barierele lui : ,,Plecat voi fi un timp... Mă voi întoarce/ În versuri...care lumea să le îmbrace ” (Mă voi întoarce). Poezia ,,Împliniri ” îi întărește încrederea că va atinge absolutul : ,,Pierzându-mă în infinit/ Către zările albastre/ Am să revin dinspre zenit/ Încărcat cu flori de astre”.

Cu valoare testamentară se remarcă poezia ,,Transcendență ”, în care poetul își face o autoanaliză din perspectiva morții, având în vedere că ritul trecerii ne este sortit încă de la naștere :,, Privesc spre catafalcu-mi/ Și-mi văd fața senină, De zbucium și de patimi... /Chipul mi-e lumină ”

         Poezia lui George Echim cuprinde un complex de mesaje sincere și originale, care   dau valoare  creației sale literare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]