„Festivalul „Valeria Peter Predescu” va deveni un eveniment cultural de maximă importanţă la nivelul Transilvaniei”

Interviu cu Florin Vasile Şomlea, director Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud

Rep: Suntem în plină desfăşurare a Festivalului concurs-naţional de interpretare a cântecului popular românesc – Valeria Peter Predescu. În calitate de organizator, vă rugăm să oferiţi, cititorilor noştri, câteva detalii despre ediţia a II-a.

Florin Vasile Şomlea: Sunt sincer bucuros că acest festival, iniţiat anul trecut de către Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud continuă şi că lucrul acesta se datorează şi înţelegerii de care am beneficiat din partea forului tutelar – Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, care a alocat banii necesari desfăşurării unui asemenea eveniment major. Opinia mea este că Festivalul, la scurt timp va deveni un eveniment cultural de maximă importanţă la nivel de Transilvania. Semnale în acest sens există. Anul acesta s-au prezentat la preselecţia judeţeană, respectiv naţională, de luni şi marţi, concurenţi care acoperă toate regiunile istorice ale României, în plus fiind un tânăr concurent din Ucraina, de la Cernăuţi. S-au înscris 32 concurenţi, dintre care 22 au intrat în concurs.

Rep.: Aţi fost prezent la preselecţie. Ce ne spuneţi despre valoarea concurenţilor?

F.V.Ş.: Am asistat la o parte din activitatea juriului de preselecţie, dorind să văd prestaţia concurenţilor, părerea mea fiind că sunt tineri de real talent, care se vor afirma în materie de spectacol folcloric în anii care vor veni. Am constituit un juriu pentru stabilirea concurenţilor din acest an ai Festivalului „Valeria Peter Predescu” alcătuit din nume grele ale domeniului – prof. univ. dr. Ioan Bocşa, de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, realizatoarea TVR Elise Stan, realizatoarea Radio România, Ileana Vieru, realizatorul Radio Cluj – prof. Gelu Furdui, prof. univ. dr. Aurel Bodiu – etnolog, iar din partea Centrului Judeţean pentru Cultură directorul Florin Vasile Şomlea şi referentul Cristina Stăuceanu Bălan – profesor de canto. Din păcate, doamna Mărioara Murărescu ne-a anunţat, în cursul zilei de astăzi (n.n. – ieri), că din motive personale nu poate onora cu prezenţa ediţia din acest an a festivalului.

Rep.: Ce ne spuneţi despre mediatizarea, la nivel naţional?

F.V.Ş.: Ediţia din acest an va fi preluată de Etno TV, care va transmite înregistrarea sa în zilele imediat următoare festivalului. Iniţial era vorba despre o transmisiune în direct dar, datorită unor evenimente neprevăzute, de ordin tehnic, acest lucru nu a mai fost posibil. Am acceptat varianta transmiterii înregistrate a festivalului, având în vedere capacitatea acestui post de a acoperi întregul teritoriu naţional, fiind prezent şi în mijlocul românilor din diaspora. Sonorizarea aparţine, în acest an, celui mai bun specialist în domeniu, Constantin Ionescu.

Rep: Care vor fi numele mari din recitalul din acest an?

F.V.Ş.: În afara concursului, se înscriu recitalurile susţinute de grupul vocal „Valeria Peter Predescu”, Ioachim Spân, Ana Ilca Mureşan, Nicolae Cioancă, Cornelia Ardelean Archiudean, Sava Brudaşcu, Veta Biriş – în prima zi, şi Paul Daniel Ananie şi Eugenia Horoba (laureaţii primei ediţii), Domnica Dologa, Anuţa Motofelea, Alexandru Pugna şi Maria Dan Golban – în a doua zi. Apoteotic, festivalul se va închide cu prestaţia unui nume de frunte al muzicii populare româneşti, Nicolae Furdui Iancu, acompaniat de grupul instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia. Şi în acest an, orchestra profesionistă „Dor Românesc”, având la conducere pe binecunoscutul Ştefan Cigu, va asigura partea instrumentală a concursului şi acompaniamentul interpreţilor aflaţi în recital. Ziua de astăzi (ieri – n.n.) va debuta cu o mare promisiune a cântecului popular de pe Valea Someşului, Oana Hoza, o tânără care nu participă la concurs, situându-se sub limita de vârstă (16 ani) pentru a concura, dar am considerat că având în vedere realele sale calităţi vocale şi interpretative este bine facem acest lucru pentru a o ajuta pe drumul spre afirmare de mai târziu. Cei care fac oficiul de prezentatori sunt două nume binecunoscute publicului iubitor de folclor – Maria Dan Golban şi Alexandru Pugna, îndrăgiţi realizatori de emisiuni de muzică populară.

Rep.: Ce ne spuneţi despre regulament?

F.V.Ş.: Fiecare concurent va prezenta, în concurs, două piese inedite, dintre care una din repertoriul liric sau epic al zonei etnografice pe care o reprezintă, recomandarea noastră făcând trimitere la necesitatea laturii de autenticitate, la valoarea artistică şi diversitatea lirică şi melodică. În ceea ce priveşte preselecţia concurenţilor, a fost una extrem de exigentă, de filtrul ei trecând doar cei care se înscriu în cerinţele regulamentului. În afara juriului de specialitate, format din etnologi, folclorişti, redactori muzicali, profesori, precum şi reprezentanţi din partea instituţiei organizatoare, având ca preşedinte pe prof. univ. dr. Ioan Bocşa, în absenţa doamnei Mărioara Murărescu, care va acorda trofeul în valoare de 1500 lei, premiul I – 1000 lei, premiul II – 800 lei, premiul III – 600 lei, precum şi două premii speciale – pentru cel mai tânăr interpret şi cel mai autentic costum -, publicul va desemna şi el un câştigător al premiului de popularitate, care va primi, ca şi premiile speciale, 500 lei. Şi în acest an va fi acordat un premiu special din partea familiei regretatei interprete.

Rep: Anul acesta s-a hotărât ca festivalul să se deruleze doar la Bistriţa.

F.V.Ş.: Deşi originile interpretei Valeria Peter Predescu se află în comuna Telciu, un festival de dimensiunea celui despre care vorbim trebuie să se desfăşoare în capitala judeţului, municipiul Bistriţa, pentru a asigura condiţiile necesare pentru buna desfăşurare. La Bistriţa, cel mai important centru urban al judeţului, există posibilitatea de a crea un public exigent, capabil să estimeze valoarea actului artistic a unui spectacol folcloric de cea mai înaltă ţinută. Am în vedere ceea ce am observat că se întâmplă în Capitala Culturală a Transilvaniei, Cluj-Napoca, unde am participat nu o dată la spectacole de folclor şi am constatat, cu plăcere, existenţa unui public iubitor de folclor, dar în egală măsură exigent faţă de actul artistic. Bistriţa poate deveni un reper important pe harta naţională a festivalurilor de folclor. Acesta este raţionamentul pentru care am luat hotărârea ca totalitatea activităţilor legate de buna desfăşurare a festivalului să aibă loc în municipiul nostru.

Rep.: Vă urăm mult succes în organizarea festivalului, care are menirea de a promova valorile cultural-tradiţionale ale meleagurilor noastre.

Menuţ Maximinian

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5