Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare “Ana Blandiana”, Ediţia I

Brăila a fost gazda primului concurs de creaţie dedicat unui scriitor în viaţă.
Organizat de Şcoala “C. Sandu Aldea” din Brăila, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Mureş, alte instituţii de cultură brăilene, Festivalul şi-a propus să reconsidere tiparele unor astfel de competiţii literare, limitate la autori care nu mai sunt în viaţă, şi să propună şi să impună valori contemporane, aflate în conştiinţa publicului larg.
Prezenţa unui scriitor la un Festival care îi este dedicat nu face decât să sporească interesul şi impactul, aducând servicii literaturii, lecturii.
Alegerea Anei Blandiana a fost una inspirată, poeta, laureată a Premului Herder pentru literatură, ridicându-se peste aşteptările publicului brăilean de poezie, care s-a considerat privilegiat prin onoarea găzduirii acestui concurs.
Tematica Concursului a fost “Îngeri de cuvinte” şi a avut patru secţiuni: Creație literară - poezie; II. Critică/Analiză literară; III. Recitare; IV. Interpretare Folk.
Au participat aproape o mie de elevi din toată ţara şi din Republica Moldova, fiind acordate peste 100 de premii. Totodată, o selecţie din textele participante la concurs au fost publicate în trei antologii: “Despre îngeri” – interpretare critică a poeziei Anei Blandiana, “Între alb şi negru”, eseuri, “La umbra poemelor în floare”, versuri, care au făcut parte, alături de alte cărţi, dintre premiile acordate.
Marele Premiu al Festivalului a revenit elevei Iuliana Vrabie, clasa a XII-a, de la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” din Galaţi, coord. prof. dr. Corneliu Goldu, care a avut şi cei mai mulţi participanţi, la toate secţiunile.
Între laureaţi: Maria Ana Gâbu, Dorohoi, Alexa Sămărescu, Râmnicu Vâlcea, Luciana Moroianu, Brăila, Andreea Voicu, Târgovişte, Iulia Grăjdănescu, Ineu, Arad, Miruna Ioana Miron, Brăila, Alexandra Ciubotaru, Galaţi, Teodora Gogu, Brăila, Adrian Radu Racoviţă, Galaţi,Maria Ana Dincă, Călăraşi, Gabriela Anca Vărzariu, Drăgăşani, toţi distinşi cu Premiul I.
În cadrul Festivalului, s-a organizat și Simpozionul Interjudețean - „POETICA ANEI BLANDIANA - EXERCIȚII DE ASCEZĂ”, găzduit de Casa Memorială “Panait Istrati”.
Pe parcursul Festivalului, s-au întâlnit cu cititorii scriitorii Ana Blandiana, Romulus Rusan, Nicolae Băciuţ, unul din iniţiatorii acestui proiect, alături de prof. dr. Gabriela Vasiliu, sufletul şi coordonatorul întregii manifestări.
Au avut loc recitaluri de muzică şi poezie, numeroase momente artistice susţinute de elevii şcolii gazdă, care au reuşit să impresioneze la superlativ prin prestaţiile lor.
„Sunt profund intimidată la gândul că acest proiect, care cu atâta sensibilitate și fantezie reușește să transforme copilăria într-o armă de cucerire a lumii prin poezie, este construit pe marginea paginilor mele. Dar important nu este numele meu, ci felul în care astfel copiii pot fi salvați din nepăsarea și agresivitatea din jur”, mărturisea Ana Blandiana la finalul manifestărilor.
Impresia Festivalului a fost copleşitoare, mergând până la a situa acest concurs între cele mai reuşite din istoria acestor manifestări, garanţie a faptului că resursele de creativitate şi literară şi artistică sunt foarte mari. Trebuie doar câte un dascăl, precum Gabriela Vasiliu, care să sfinţească locul.
NICOLAE BĂCIUŢ

Comentarii

16/07/12 10:06
toma

CINE ESTE ACEASTA DESI PERMITE SA ISI DEA NUMELE UNUI CONCURS.CE MARE POAETA A FOST SI ESTE?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]