Episcopul Petru Pavel Aron 300 de ani de la naştere

Printre arhiereii Blajului , Episcopul Petru Pavel Aron ( 1709 – 1764 ) este al doilea mare întemeietor. Înaintaşul său, Inochentie Micu Klein a întemeiat Blajul , mutând în primăvara anului 1737 reşedinţa episcopală, de la Făgăraş la încrengătura Târnavelor, care va deveni peste ani, „o cetate de credinţă şi tărie românească”, a deschis o luptă curajoasă în Dieta Transilvaniei pentru drepturile neamului românesc. Petru Pavel Aron este întemeietorul Şcolilor din Blaj , deschise în 11 octombrie 1754, printr-o înştiinţare care înseamnă o dată importantă în istoria învăţământului românesc şi care, în limba veche şi înţeleaptă a străbunilor, are pentru noi atâta farmec „…am socotit a fi de lipsă acum acestei însemnate turme să se deschidă fântânile darurilor…! Că mai toţi sunt însetaţi şi flămânzi de hrana cea sufletească, pentru aceea, fiilor noştri, care vor cere, trebuie după putinţă să li se frângă sfânta pâine şi a-i cuprinde la învăţătură”. Splendidă metaforă pentru şcoli – „fântâni de daruri” şi pentru învăţătură – „sfânta pâine”. S-au deschis atunci trei tipuri de şcoli: Şcoala de obşte ( „deschisă tuturor şi de toată vârsta spre a se deprinde în cetanie, cantare şi scrisoare, nici o plată de la ucenici aşteptându-se” ), Şcoala latinească şi Şcoala de preoţie. Sunt primele şcoli sistematice de un grad mai ridicat din Transilvania, din care se vor dezvolta mai târziu acele şcoli care au devenit, după expresia lui Al. Odobescu, „inima şi fala Blajului”: şcoala normală ( de învăţători ), liceu şi facultatea de teologie. Este, fără exagerare, actul de naştere al învăţământului românesc modern: şcoală generală, gratuită, cu o programă analitică adecvată momentului istoric.

La meritul de căpetenie, de întemeietor de şcoli, Episcopul Petru Pavel Aron îşi mai adaugă cel puţin două: a întemeiat tipografia blăjeană, adusă încă de pe vremea predecesorului său, Inochentie Micu Klein, de la Alba Iulia, vechiul Bălgrad, unde se tipărise de către Mitropolitul Simion Ştefan, Noul Testament ( 1648 ) şi Psaltirea din 1651. Petru Pavel Aron o reutilează, o repară şi începând din 1756, tipăreşte aici cărţi şcolare, cărţi de cult şi de spiritualitate creştină.

Un al treilea merit este că a coordonat şi instruit un grup de călugări învăţaţi de la mănăstirea Sfintei Treimi din Blaj, să tălmăcească Biblia, după versiunea Vulgată latină a Sfântului Ieronim. Prin anii 1760-1761 această tălmăcire românească a Sfintei Scripturi era gata. Era a doua traducere integrală a Bibliei, după cea din 1688, Biblia de la Bucureşti sau Biblia lui Ştefan Cantacuzino.

Şi în această privinţă, Petru Pavel Aron este un deschizător de drumuri, pentru că se inaugurează acum, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, o adevărată şcoală biblică blăjeană, Blajul fiind singurul oraş din ţară în care Cartea Sfântă a fost tradusă în flux continuu, înregistrându-se într-un răstimp de două secole, nu mai puţin de cinci tălmăciri ale Bibliei. A urmat la câteva decenii Biblia de la Blaj sau biblia lui Samuil Micu, în 1795 – aceasta, singura tipărită; Biblia lui Timotei Cipariu, Biblia lui Victor Szmigelschi şi Biblia Episcopului Ioan Bălan al Lugojului. Toate au rămas în manuscris. Ca şi Biblia, început de serie, pe care o putem numi de acum, a lui Petru Pavel Aron, rămasă în manuscris aproape un sfert de mileniu. Ea a văzut lumina tiparului abia în 2005, într-o impunătoare ediţie în cinci tomuri la Editura Academiei, şi într-un pătrunzător Cuvânt Înainte, academicianul Eugen Simion, preşedintele de atunci al Academiei Române, subliniază că manuscrisele acestei traduceri a Bibliei „lăsate de învăţatul şi luminosul Petru Pavel Aron cuprind splendide pagini de limbă românească, o limbă care, luptându-se cu influenţele şi complicatele construcţii de cancelarie, se sprijină pe limba vorbită. Optând pentru această soluţie, episcopul de la Blaj n-a greşit.”