Epigramele Anei Zegrean

Poeta Ana Zegrean propune întâlnirea cu epigramele sub genericul „Cui(ele) şi cucui(ele)”, volum apărut la Editura Romvimed Publishers. Dacă până acum Ana Zegrean ne-a încântat cu aceste epigrame doar în paginile de satiră şi umor ale ziarelor sau în antologii de grup, de această dată şi le-a aşezat într-o carte care descrie stările prin care trece societatea de azi. La fel ca în volumele de poezie, Ana Zegrean este un bun observator al evenimentelor care se derulează în societatea actuală propunând, prin cele patru capitole – „Soacră, soacră”, „De-ale vieţii”, „Cu sus-n jos” şi „Lume, lume” – pastile aşezate sub forme de epigrame care să descreţească frunţile românilor stresaţi de capitalismul care se conturează de mai bine de 20 de ani.
Urmaşă demnă a baronului Alexandru Misiuga, Ana Zegrean le dedică soacrelor un capitol întreg, cântându-le iubirea veşnică: „Pe soacră o iubesc şi recunosc/ Că sunt un tip extrem de fericit/ Doar pentru că de tânără a murit/ Şi nici n-am apucat s-o cunosc” sau „Se ruga mereu săracul/ Că-i creştin, nicicum ateu/ Şi în sfârşit a dus-o dracul/ S-a mutat la Dumnezeu”. Amarul este îndulcit în societatea actuală prin metodele vechi de când lumea: „Astăzi ştie ce-i amarul/ Suferă profund cât doi,/ A băut doar cu paharul/ Jură n-a văzut butoi”. Însă Ana Zegrean ne atrage atenţia că toate păcatele vieţii au răsplata lor: „Nu cu mărul, cu gutuia/ Dama i-a venit de hac/ Şi un popă ca un drac/ Îi descântă Aleluia”.
Ana Zegrean, membră a Uniunii Epigramiştilor din România, construieşte prin această carte o lume în care putem evada atunci când viaţa reală ne sufocă: „Maestre, vinu-i delicios/ Să nu crezi cumva că-s beată/ Când spun că tare ar fi frumos/ Să ai vârstă inversată”. Nu sunt uitaţi nici coordonatorii destinelor noastre, fiind taxat fiecare ministru în parte. Este de ajuns exemplul cu cel care are grijă de bugetul ţării: „A făcut economie/ E ministru şi nu-i pasă/ Însă, vai de aşa domnie/ Îi lipsesc anii de acasă”. Asta este lumea noastră, în care fiecare are un moţ în plus: „Le place totul să blameze/ Cu tirul vorbelor să-mpuşte/ Doar latră, nu mai pot să muşte/ Că nu au dinţi, ci doar proteze”.
Ana Zegrean este una dintre cele mai apreciate epigramiste din judeţul nostru, volumul de faţă întărind convingerea că prin umorul fin, de calitate, lucrurile pot fi privite altfel.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5