Emoţii pentru fostul primar Vasile Moldovan

Emoţionante sunt momentele reîntâlnirii după atâţia ani, ani care au trecut mult prea repede, iar tinereţea a trecut ca valul mării spulberate în depărtare. Cam aşa aş putea începe acest articol după o revedere de mai mulţi ani.
Elevii Şcolii Medii Mixte a promoţiei 1965-66 din Sărmaş, judeţul Mureş, astăzi Liceul Teoretic „Samuil Micu”, s-au revăzut după 50 de ani. Ultima întâlnire a avut loc în anul 1986. Emoţionaţi până la lacrimi, s-au adunat pentru ora de dirigenţie, acolo unde s-a oficiat un parastas de pomenire în memoria colegilor şi profesorilor care au plecat la ceruri. Printre cei prezenţi la acest eveniment s-a aflat şi fostul primar al municipiului Bistriţa, ing. Vasile Moldovan, şi el emoţionat la reîntâlnirea cu foştii colegi, mai cu seamă cu unul dintre cei doi diriginţi, prof. Emil Baltag.
Ing. Vasile Moldovan: „Reîntâlnirea cu foştii colegi a fost emoţionantă. Aici, în acest liceu, ne-am petrecut o parte din viaţa noastră, o parte din tinereţea noastră de altădată. Am fost primiţi aşa cum se cuvine la un eveniment deosebit din viaţa noastră de directorul adjunct al liceului”.
Emoţionaţi, după aşezarea în băncile clasei, aşa cum au fost în urmă cu 50 de ani, a urmat strigarea catalogului, s-a făcut linişte atunci când cineva nu a răspuns prezent, cu siguranţă că acel cineva a plecat dintre colegi la ceruri, mai precis şapte din 63 de colegi, din două clase. Fiecare în parte şi-a prezentat realizările din toţi aceşti ani, profesionale şi familiale,în timp de aproximativ trei ore de dirigenţie.
Cei prezenţi, şi nu numai, au primit din partea organizatorilor evenimentului, câte o diplomă aniversară semnată în original de dirigintele lor, prof. Emil Baltag.
Această întâlnire a continuat la un local din apropiere, în acordurile muzicale, cu melodii de odinioară, pe care le fredonau adesea aceşti elevi în urmă cu o jumătate de secol. Bineînţeles că până târziu, aceste două clase de elevi şi-au depănat amintirile din tinereţe sau poveştile de viaţă de-a lungul anilor, urmând ca întâlnirea viitoare să aibă loc în ultimul weekend din luna august al anului 2017, la Oradea, prin grija unui coleg domiciliat în acest frumos oraş.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5