Emil Neia Lăcătuș, membru al Consiliului Director al Partidei Romilor

Președintele Partidei Romilor Bistrița-Năsăud, consilierul județean Emil Neia Lăcătuș a participat în aceste zile la ședința Consiliului Director General al Partidei Romilor. Evenimentul a fost găzduit de sediul central al Partidei Romilor și prezidat de președintele Nicolae Păun, alături de Mădălin Voicu, deputat PSD.

”Am analizat împreună cu domnul deputat și președinte Nicolae Păun starea organizației noastre, a filialelor din teritoriu și, am căzut de acord, că trebuie luate măsuri radicale. Astfel, am decis dizolvarea conducerii  organizației Budacul de Jos și numirea unei conduceri interimare, care va trebui să muncească din greu pentru a demonstra că își merită noua poziție”, spune președintele Lăcătuș.

Activitatea de reorganizare a organizațiilor din Partida Romilor Bistrița-Năsăud nu se limitează doar la Budacul de Jos, președintele Emil Neia Lăcătuș fiind hotărât să aducă un suflu nou în toate cele 15 filiale din comunele unde populația romă trece de 15% din populație.

”Vom face toate schimbările care se impun pentru a construi niște organizații mobile, chiar dacă membrii vor fi mai puțini, important este să avem activiști adevărați. Mai avem un an până la alegerile locale, așa că este nevoie să facem acest inventar. Trebuie să știm pe cine ne bazăm pentru a vedea cum vom aborda alegerile locale din anul viitor”, explică Emil Neia Lăcătuș.

În cadrul ședinței de Consiliu Director General  a fost aleasă o nouă structură de conducere, președintele Lăcătuș fiind ales și el să facă parte din acest Consiliu Director General. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5