Elevii Liceului Agricol, în excursie la Memorialul Durerii de la Sighet

Prof. Daniel Raţiu

Sâmbătă, 28 martie, am pornit dis-de-dimineaţă cu un grup de elevi ai Liceului Agricol Bistriţa, printre picăturile de ploaie, într-o excursie spre Sighetul Marmaţiei. Prima noastră oprire a fost la Casa Memorială a marelui nostru poet naţional Liviu Rebreanu. Aici am intrat în lumea mitică a marelui romancier, i-am aflat din secretele vieţii sale şi ne-am completat cunoştiinţele despre acesta, apoi am trecut pe la Muzeul Grăniceresc din Năsăud, gazde bune şi alese năsăudenii, s-au lăudat cu ţinutul Regimentului de Graniţă, cu ,,mitul bunului împărat” datorită privilegiilor ce le-au obţinut aceştia de la Curtea Imperială în perioada stăpânirii austro-ungare, după care nu puteam să nu trecem şi pe la Muzeul Memorial “George Coşbuc”, unde am asistat la un moment deosebit oferit de un grup de vizitatori din Mureş, ce a constat în poezii ale marelui poet al ţărănimii, recitate şi cântate de elevi. Drumul nostru spre Maramureş a continuat cu vizitarea Mănăstirii Bârsana, o bijuterie a artei meşteşugăreşti maramureşene, apoi, e drept că vremea venea să preîntâmpine următorul obiectiv Memorialul Durerii sau Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, unde am aprins o lumânare şi am vărsat o lacrimă în amintirea celor ce au ţinut aprinsă flacăra speranţei în perioada comunismului. Ne-am mai înveselit puţin la Cimitirul Vesel din Săpânţa citind catrenele geniale ale maestrului Stan Ioan Patras de pe crucile viu colorate cu albastrul de Săpânţa. Pentru mai multe detalii şi poze, vă invităm să accesaţi site-ul liceului. Abia aşteptăm viitoarea excursie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5