Elevii bistriţeni, de vorbă cu parlamentarii europeni

Aproape 40 de liceeni bistriţeni de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, Colegiul Tehnic Infoel, Liceul de Arte „Corneliu Baba” şi Grup Şcolar Agricol participă la activităţi educative derulate la Besancon şi Parlamentul European de la Strasbourg.

Deplasarea este inclusă în Convenţia semnată în aprilie 2010 între Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Academia din Besancon proiectul educativ având tema „Bistriţa-Besancon, regiuni europene pentru tineri eco-europeni”. Cei 39 de elevi sunt din Consiliul elevilor şi Consiliul Local al Tinerilor Bistriţa, elevi din filiera bilingv francofonă. Alături de patru profesori şi Mihaela Curteanu,responsabil Consiliul Local al Tinerilor, grupul participă la întâlniri educative la Besancon şi vor vizita Parlamentul European de la Strasbourg, unde vor asista şi la sesiunea în plen, unde vor interacţiona cu eurodeputaţi. Proiectul este cofinanţat de Consiliul Local Bistriţa şi are ca scop dezvoltarea valorilor democratice în rândurile liceenilor bistriţeni, fiind coordonat de prof. Cristina Iurişniţi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5