Elena M.Cîmpan și ,,Dulcele (său) amar”

Cândva spuneam și scriam că Elena M Cîmpan scrie ca un elev care așteaptă să primească nota 10. Se pare că poetei i-a plăcut remarca și a așezat-o drept motto la unul dintre poemele sale, poeme care compun volumul întitulat DULCELE MEU AMAR.
Am recitit de curând cartea, care a apărut la Editura Eikon în 2009. De atunci, de la apariția cărții acesteia, Elena M Cîmpan a mai adăugat destule alte volume de poezie pe raftul din biblioteca sa personală, și totuși, a rămas fidelă crezului său poetic, pe care, la pagina 146 , îl găsim în poemul intitulat chiar așa: elena m.cîmpan. Iată mărturisirea-i, una de credință: ,,elena m. Cîmpan scrie, când scrie/ ca un orb/ grăbit să nu se ia lumina.../ . Eu aș adăuga, ,,grăbit să nu i se ia lumina,,/ și cred că nu greșesc prea tare când spun că Elena M.Cîmpan scrie grăbit ca și cum lumina sa lăuntrică este măsurată de o Divnitate a Poemului și ea știe că timpul nostru pe pământ este dăruit cu parcimonie.
În acest comtext, cel al prețuirii fiecărei secunde ce ne-a fost dată, poeta este o pantagruelică a timpului său liric; scrie mult, scrie foarte bine și, ceea ce o deosebește de multi alți confrați de contigent, ea scrie doar ceea ce simte, ceea ce trăiește.
Nimic din forma-i poetică nu este de fațadă, nu scrie pentru a deveni poetă, ea scrie pentru că este Poetă.
,,Scriu / din milocul inimii/ ca dintr-o biserică/ așezată pe deal”, mărturisește pe o altă pagina din cartea la care fac acum și aici referință.
Pentru Elena M. Cîmpan, poezia este viață și religie, sacru și profan, un conglomerat organic parcă , în care strălucește praf de stele.
,,Dulcele meu amar,, este o poezie de dragoste evidentă, dar dincolo de declaraţii poetice definitorii unei relații (intuitive) bărbat-femeie, există acea dragoste pentru Cuvinte, pentru poemul pe care Elena M. Cîmpan îl slujește ca o vestală în templul antic.
Livrescul intervine necăutat în scrisul Elenei, asta pentru că livrescul face parte din viața sa profesională și din cotidianul cu care se confundă adesea.
Temele sunt preluate din peisajul unui timp prezent dar care are trimiteri spre rădăcini și cu un bagaj estetic și cultural de mare frumusețe, ea transcede zone de interferență a sentimentelor.
Poezia este cea care salvează lumea! Pare să ne spună Elena M.Cîmpan și ne aduce și argumente care susțin teza despre Iubire, Poezie, Carte.
,,Acolo opreau toate mașinile/ Și invitau la o plimbare pe jos” ( Strada cu flori), scrie Elena M.Cîmpan și de acolo încolo , poemul său devin un fluviu de informație, nu peisagistică, ci un soi de tablou impresionist și peste care cad ploile timpului. Este remarcabilă prezența poetei în centrul evenimentelor. Aproape tot ce se întâmplă i se întâmplă ( și) ei, de aici, cred eu, rezultă acea credibilitatea a versului, pe care îl citești și crezi până la capăt în destinul celui care l-a scris.
În profunziumea lucrurilor și dincolo de aparența relațiilor personale, poeta privește și scrie cu convingere: ,,poeții stau cu chirie/ unii la alții. / Poeții se împrumută/ şi rămân datori/ unii altora (...) se împing de pe scări/ şi în sus și în jos...” .
Are curaj, are dreptate în ceea ce spune și o face atât de frumos încât nici un poet de pe lumea asta nu ar putea să-i poarte ranchiună pentru ,,chirurgia lirică,, pe care o face, critic, pe cord deschis, aș putea spune. Realistă, visătoare și nu o dată cu aripile tăiate, poeta renaște în poeme din ce în ce mai frumoase, mai consistente și purtând acea aură căreia noi îi spunem: talent.
Nu toate poeziile din această carte sunt lin curgătoare, multe dintre ele te atrag într-un soi de cataracte, te ridică și te aruncă de pe val, apoi ... simți cum în jurul tău se lasă liniștea, grea, ca de la capătul lumii poetice, și...te întrebi: ce se mai poate face?
Iată un exemplu. ,, În catedrală este un câine statuie/ se spune că dacă îl mângâi/ iti indeplinește toate dorințele/ Eu nu am mângâiat niciodată/ un câine” . Și iată cum un simbol medieval devine cheie a împlinirii dorințelor. Aici , Elena M.Cîmpan își arată din plin arta poetică. Simți tremurul din colțul buzelor, sfiala femeii care se află în mijlocul catedralei, - suiș și coborâș de piatră rece și apoi, apare ,,câinele”, semn al speranței că dorința îți va fi ascultată. Poeta transcede aparenta stare și totul devine unitar, clar - un poem de nota 10.
De nota 10 este întreaga carte întitulată „Dulcele meu amar”, Elena M.Cîmpan situându-se în eșalonul de elită al literaturii feminine de astăzi. Spun literatură feminină în sensul frumos al sintagmei, poeta oficiind cu delicatețe și bun gust în acest templu care este dulcele și amarul poeteselor, evitând din instinct tonul bolovănos, imaginile vulgare și care nu se pot conjuga cu ideea de frumos, idee clasică ce domină în stil modernist întregul lucrării.
,,Dulcele meu amar” nu este o carte de vacanță. Citind poemele, ești invitat să cauți și să găsești paradigme noi pentru a integra cenușiul vieții în textul poetic, text aducător de satisfacţii estetice, culturale și chiar filosofice.
Elena M.Cîmpan scrie cu sufletul la gură, scrie abia respirând și respirând scriind. ,, Respirul tău lase semne/ pe rochia prealungă/ de nu-i mai văd capătul,,( Te auzeam plângând). Aici, textul e împregnat cu emoție și talentul , și exercițiul scriitoricesc se îngemănează ca aripile unei păsări. Despre păsări și zbor mai scrie poeta, și despre anotimpul literelor, si despre vântul care,,spulberă anii,,... Tot lumi locuite de oameni defel imaginari și printre care Elena M.Cîmpan își face meseria de credință. Scrie cu toate degetele pe tastatura unui comnputer din ale cărui circuite integrate , mulți dintre noi am vrea să pricepem esența, dar nu îndrăznim. Elena M.Cîmpan îndrăznește, și așa cum se spune, cucerește pas cu pas lumea, lumea poeziei adevărate.

Comentarii

05/08/15 09:34
ioan rus

Prin așa doamne, trece fuiorul de frumusețe al timpului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5