Egalitatate reală, nu conceptuală

“Dacă dorim să trăim pe această planetă,
e nevoie de o schimbare de atitudine.”
( Albert Einstein)
Încă de mici, trebuie să insuflăm în mintea copiilor conceptul de egalitate. Astfel, elevii clasei a III-a A, îndrumați de prof. înv. primar Voica Alina, au marcat proiectul din cadrul Săptămânii Educației Global cu tema “Egalitatea trebuie să fie reală”, printr-o serie de activități menite să concretizeze această noțiune, dincolo de semnificațiile pur- teoretice.
Proiectul a debutat luni, 16 noiembrie 2015, cu tema “Egalitatea …în imagini”, elevii având șansa să-și exprime viziunea artistică asupra discriminării. Au înțeles în cadrul orelor de educație-civică faptul că un copil cu deficiențe are aceleași drepturi ca orice copil, că indiferent de culoarea pielii sau a limbii vorbite, indiferent de religie, toți suntem egali. Au intitulat sugestiv afișele- “Om printre oameni” (egalitate indiferent de dizabilități), ”Sub același cer” ( egalitate indiferent de religie), “Alfabetul de dincolo de cuvinte”, “Colaborare” ( egalitatea între etnii) etc. . Tot în această zi, i-am invitat în clasa noastră pe colegii de la clasa a II-a B, secția maghiară, conduși de prof. înv. primar Bocskai Tunde, pentru a realiza împreună “Copacul prieteniei”, pe frunzele căruia fiecare elev și-a scris numele.
Cea mai amplă zi dedicată proiectului a fost joi, 19 noiembrie, cu tema “Dreptul la viață culturală proprie”. După parada porturilor populare românești și maghiare, 104 elevi de la secția română ( a III-a A și pregătitoare D ) și de la secția maghiară ( IB, a II-a B și a III-a B) au intrat în sala de sport și au prezentat, pe rând, câte un scurt moment artistic, scopul activității fiind dezvoltarea capacității de recunoaștere a diversității, de reprezentare a specificului tradițional. Au răsunat apoi cântece populare românești și maghiare, moment în care s-a dat starul învârtitei ardelenești și csardașului. “Poftiți pe la noi!” a fost activitatea care a încheiat activitatea din cadrul Săptămânii Educației Globale, o activitate pe gustul copiilor și al… papilelor gustative- elevii au servit din mâncarea tradițională specifică: mămăligă cu brânză, pască, , kurtoskalacs, cozonac, prăjitură cu mere, langoși, zacuscă, scorușe, gogoși, kifli.
În urma activității derulate, elevii au conștientizat necesitatea și posibilitatea bunei conviețuiri, solidaritatea interumană pentru ‘’ a înainta împreună spre un mai bine comun”.
Prof. inv. primar, Voica Alina
Colegiul Național “ Andrei Mureșanu”, Bistrița

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5