Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

EDITORIAL de Andrei Moldovan: Istorie şi literatură

De foarte puţină vreme, s-a desfăşurat la Cluj, în organizarea Uniunii Scriitorilor din România, în cadrul Festivalului Naţional de Literatură, simpozionul Istorie şi Literatură, în cadrul căruia s-au prezentat comunicări de mare interes şi au avut loc intervenţii substanţiale. Cu toate acestea, tema rămâne una deschisă. În ce măsură literatura este tributară istoriei? Ar putea literatura să concureze istoria? Dacă istoria poate să fie o sursă de inspiraţie pentru literatură, ar putea literatura să influenţeze în vreun fel istoria? Există între literatură şi istorie o relaţie necesară?
Oricâte răspunsuri am da, cred că nu putem anula o anumită relativizare. La fel de adevărat este şi faptul că o relaţie între cele două nu are cum să fie negată. Literatura este capabilă să redimensioneze istoria şi să o păstreze astfel în memoria colectivă a omenirii. Ar mai vorbi cineva azi despre războiul Troiei dacă nu ar fi fost „Iliada” lui Homer? Cred că nu. La fel, ce ar fi fost istoria Romei antice, dar mai ales începuturile sale legendare, fără „Eneida” lui Vergilius? Mai aproape de noi, campania din Rusia a lui Napoleon a luat şi ia în memorie tot mai mult formele zugrăvite de Lev Tolstoi în „Război şi pace”. La noi, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, dincolo de orice tratat ştiinţific, nu este perceput altfel decât aşa cum apare el în nuvela lui Costache Negruzzi, adică un soi de Richard III autohton. Iar exemplele pot fi mult mai numeroase.
În acelaşi timp, nu se poate nega nici influenţa directă a literaturii asupra unor evenimente istorice. Să ne amintim că în Parisul de după terminarea celui de al doilea război mondial s-a pus în scenă, în costume de stradă, „Mecbeth” de W. Shakespeare, adică piesa marii trădări. Spectacolul a determinat manifestări ale populaţiei, agitaţie publică, ceea ce a dus la arestarea guvernului Pétain, care a colaborat cu ocupanţii germani împotriva interesului naţional, la judecarea şi condamnarea membrilor acestuia.Ne-am putea aminti că în Rusia ţaristă, poezia „Pumnalul” a lui Al. Puşkin, circulând pe foi volante, a determinat înarmarea a numeroşi tineri cu pumnale, în intenţia de a-l asasina pe ţar. Multe poezii, cântate, au influenţat momente decisive din istoria unor popoare. Este bine cunoscut Cântecul Armatelor de la Rhin, din timpul Revoluţiei franceze, cântat de voluntarii din Marsilia în drumul lor spre Paris, pentru a salva revoluţia, cunoscut apoi ca Marseieza, cântec cu care s-a cucerit palatul regal şi s-a arestat familia monarhului, ulterior judecată, condamnată şi executată. Un rol important l-a jucat şi poezia „Răsunet” de Andrei Mureşanu, devenit imn al revoluţiei de la 1848 în Transilvania şi stimulând mişcările revoluţionare ulterioare până azi, ale tuturor românilor, după cum este bine cunoscut.
În istoria noastră, generaţia de la 1848 ne-a dat o ţară şi ne-a orientat devenirea pe termen lung, spre rădăcinile noastre europene şi occidentale, spre unitatea naţională. Lor le datorăm mult mai mult decât o spunem azi. Cei mai mulţi dintre ei erau scriitori, iar activitatea lor politică în plan naţional şi european a fost susţinută puternic şi de operele lor literare, de publicaţiile îndrăzneţe, vânate mai mereu de cenzura vremii. În curgerea şi influenţarea istoriei, literatura a dovedit că are un pozenţial mare. Ar putea fi măcar o temă de meditaţie.

Andrei Moldovan

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]