Ecou de Duminică

Rodica Fercana

Citind „Duminică în Manhattan”, autor profesor dr. Dorel Cosma-concitadinul nostru, mi-a lăsat impresia nu numai a unei minunate călătorii de-a lungul și de-a latul Terrei, dar mai ales al unui zbor spiritual prin care scriitorul însoțit de doi marcanți membri de la „Conexiuni” Bistrița:Elena M. Cîmpan și Menuț Maximinian, au făcut cunoscută spiritualitatea bistrițeană, deci română, lăsând amprenta poeziei lor și a celorlalți, a culturii într-un spațiu prielnic de a fi receptate.
Mie, parcurgând aceste pagini, fără să vreau, în anumite momente, mi s-au înrourat genele și a trebuit să respir adânc de câteva ori pentru a pune barieră lacrimilor ce voiau a țâșni.Știți de ce? Pentru că, dincolo de prezentarea marcantelor locuri de călătorie: Vatican și întâlnirea cu Papa, Complexul muzeal Dante din Ravena, Casa lui Cristofor Columb din Gran Canaria, Comunitatea română din New York, Manhattan-ul și Statuia Libertății precum și exotica Malaezie, trecând de la o emisferă la alta, emoția devine puternică la gândul că poezia, cărțile bistrițenilor au îmbogățit patrimoniul cultural din locațiile respective.
Și cum să nu devii hipersensibil când vezi Tricolorul românesc fluturând la adierile de aer oceanic, malaezian; când vezi pe un ecran cât cortina de la Palatul Culturii din Bistrița, scris cu majuscule DOREL COSMA ROMANIA, care împreună cu Menuț au prezentat din creația dumnealor, concomitent tradusă pe ecran, în limba gazdelor, cu imagini ale Bistriței, ale județului nostru și al apreciatului port popular prin Cununa de pe Someș, făcând astfel cunoscută țara noastră în această parte de lume.
Pe lângă lacrimile cu izvor de bucurie, vin și cele ale tristeții provenite din nepăsarea unei ambasade române(?),(deși instituție, intenționat nu am scris cu majuscule). Oare cum promovează românismul în această țară Ambasada României? Aici, acasă, toți prestăm o muncă pentru care primim salariu,ei ce muncesc(?) și încă pentru ce salariu!!
Nu mi-am propus eu să prezint multitudinea de locuri și aspecte ivite în acest „maraton cultural”, citiți această carte minunată la Centrul Documentar Expozițional-str. Liviu Rebreanu. Cunoscătorii de engleză, germană, italiană și franceză pot savura paginile cărții și în aceste limbi de circulație internațională.
Lansarea concomitentă la sediul „Conexiuni” de la Palatul Culturii a cărților celor trei autori: Dorel Cosma cu cartea menționată, Elena M. Cîmpan cu traduceri a cinci autori germani, Dorin Arsinte cu„Întors din iad”-moderator Menuț Maximiniam nu a avut loc duminica,dar ne-am simțit ca într-o duminică prin acea stare de sărbătoare scoasă în evidență atât de prof. Zorin Diaconescu cât și de invitații de onoare: pr. prof. Nicolae Feier și părintele protopop Alexandru Vidican cu un minunat cuvânt de legătură între duminica creștină și duminica spirituală laică.
Spiritualitatea bistrițeană / Dârz își avântă aripile
În zbor de ființă pământeană / Unind prin punți meridianele.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5