Zi istorică, zi înălțătoare

Duminică , 2 iunie 2019, iarăși s-a scris istorie pe Câmpia Libertății la Blaj

prof . Constantin Totir

               În prezența a peste 100 .000 de pelerini între care predominau în mod firesc pelerinii greco catolici,  Papa Francisc, pe Câmpia Libertății din Bla,j prin prezența Sa, prin vorbele rostite, a transmis auditoriului, precum și altor milioane de cetățeni români care au urmărit evenimentul la televizor iubire, credință, speranță, a desăvârșit  lucrarea începută la București, continuată la Șumuleu Ciuc, Iași.

                 Ca și în zilele anterioare, Papa Francisc a îndemnat locuitorii patriei noastre, conducătrorii români ,,Să mergem Înpreună",  să construim o țară mai bună pentru toți fiii și fiicele ei.

                 La data de 2 iunie 2019,   pe Câmpia Libertății la Blaj, Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie cu beatificarea celor șapte episcopi greco –catolici care au fost arestați, torturați și uciși de regimul comunist ilegal și criminal după cum l-a declarat Parlamentul României.

                 În fața mulțimii de pelerini, în fața întregii țări, prin intermediul televiziunilor, Papa Francisc a proclamat Fericiți pe episcopii : Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Ovidiu Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu  și fiul meleagurilor județului nostru, Iuliu Hoss . Cităm din ,,Cartea Pelerinului, p.66, Editura Viața Creștină, Cluj-Napoca, 2019, fragmentul din ultima scrisoare a episcopilor greco-catolici către credincioși (24 .o7 . 1948 ): "Trebuie și avem datoria să suferim dacă este necesar, poate ofense, poate bătăi, poate chiar închisoare, sărăcie, pentru că aceasta înseamnă a da glorie lui Dumnezeu, înseamnă a arăta iubire adevărată și totodată înseamnă a dobândi, încă din această viață, garanția, după o suferință trecătoare, pentru nemăsurata fericire eternă, pentru că "suferințele nu sunt comparabile gloriei viitoare care se va arăta în noi".  (Romani 8 , 18)

              La Blaj, pe Câmpia Libertății, Papa Francisc a proclamat: "Să fie de acum înainte numiți Fericiți și să li se poată celebra sărbătoarea în locurile și după legile prevăzute în dreptul canonic, în fiecare an la 2 iunie".                       

               Papa a vizitat cartierul "Barbu Lăutaru", locuit aproape numai de romi și biserica din acest cartier.  Cu această ocazie  a spus: "Am totuși o greutate pe inimă. Este greutatea discriminărilor, a segregărilor și maltratării suferite de comunitățile voastre. Istoria ne spune că nici creștinii, și nici chiar catolicii, nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta aș vrea să vă cer iertare. Cer iertare-în numele Bisericii, Domnului și vouă".

         După întâlnire a declarat: "Mă întorc acasă îmbogățit".

      În organizarea și sub conducera Părintelui Protopop Frișan Ioan,  câteva sute de pelerini greco-catolici și nu numai, s-au bucurat și împlinit sufletește participând la Adunarea de pe Câmpia Libertății de la Blaj . S-au ales cu amintiri de neprețuit, au participat la un act istoric și înălțător.

Comentarii

03/06/19 13:48
Vizitator

Este bine cunoscut ca dupa anul 1948, partidul Comunist și Securitatea au făcut presiuni infernale asupra episcopilor greco-catolici pentru a trece la Biserica Ortodoxă Română, la conducerea căreia fusese instalat în 1948 ca patriarh Justinian Marina, un apropiat al lui Gheorghiu Dej, motiv pentru care a fost numit „patriarhul rosu”. Cu toate aceste presiuni, niciunul dintre episcopii greco-catolici nu a cedat, fiind supusi la grele suferinte in inchisorile comuniste. Sacrificiul lor a fost lăudat cu căldură în „Veritatem facientes”, o scrisoare apostolică emisa de către Papa Pius XII în 1952: „Noi, care nutrim față de poporul vostru sentimente părintești și îi înconjurăm cu o iubire deosebită pe „cei prigoniți pentru dreptate” (Mt 5,10), dorim să sărutăm lanțurile celor care, întemnițați pe nedrept, plâng și se întristează mai mult de atacurile împotriva religiei, de prăbușirea instituțiilor sacre, pentru mântuirea veșnică a poporului lor pusă în pericol, decât de propriile suferințe și de libertatea lor pierdută.”
Cu toate ca Iuliu Hossu a fost făcut în secret Cardinal de către Papa Paul VI, acesta a refuzat să părăsească România pentru a deveni cardinal, fiind conștient că autoritățile nu i-ar fi permis să revină în țară.
Acum a venit momentul adevarului: beatificarea de catre Papa Francisc la Blaj , a șapte episcopi-martiri- victime ale comunismului, intre care si Iuliu Hossu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]