DSP BN: Există încă specialităţi deficitare în spitalele judeţului – ATI, urgenţă, radiologie

La ora actuală, în spitalele de pe raza judeţului nostru, există unele secţii deficitare din prisma personalului medical, situaţia urmând să fei remediată – cel puţin la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, prin pregătirea unor rezidenţi pe post.

“Continuă sa existe unele specialităţi deficitare, cum sunt: ATI (mai ales în spitalele orăşeneşti), urgenţă (la spitalele orăşeneşti), radiologie, neurochirurgie şi chirurgie plastică (la spitalul judeţean) etc. Pentru aceste două specialităţi, Spitalul Judeţean are în pregătire rezidenţi pe post”, a precizat Dr. Anca Andriţoiu, în cadrul Colegiului Prefectural.

Potrivit sursei citate, în Bistriţa-Năsăud activează 420 medici, din care 143 sunt medici de familie, şi 1485 cadre medii. Din totalul personalului medical, 47 % profesează în unităţile sanitare cu paturi.
***
În prezent, în judeţul Bistriţa-Năsăud, asistenţa medicală primară (prim contact cu pacientul) este realizată prin 141 cabinete ale medicilor de familie (dontre care 82 în mediul rural), trei centre de permanenţă (Năsăud, Josenii Bârgăului şi Teaca), 11 cabinete d emedicină şcolară (numai la oraşe), 145 de cabinete stomatologice, alte 23 puncte de lucru ale cabinetelor d emedicină dentară şi şapte cabinete dentare şcolare (Bistriţa, Năsăud şi Sângeorz-Băi).
În plus, la nivelul judeţului, activează cinci furnizori de îngrijiri la domiciliu, respectiv Asociația Caritas, Asociația Filantropia Ortodoxă, SC Marcomed SRL, SC Help Medical SRL, SC Îngrijiri la domiciliu SRL.

Asistenţa medicală comunitară este asigurată de 16 asistenţi medicali comunitari, în comunele Braniştea, Chiochiş, Chiuza, Dumitriţa, Feldru, Ilva Mare, Lechinţa, Leşu, Livezile, Maieru, Mărişelu, Şieu Odorhei, Spermezeu, Târlişua, Uriu şi 9 mediatori sanitari (în comunităţi cu pondere mare a etnicilor romi).
Pentru asistenţă ambulatorie de specialitate, bistriţenii pot apela la ambulatoriile integrate ale celor 3 spitale, la trei centre medicale, 12 cabinete de la Policlinica cu plată, plus alte 70 cabinete private de specialitate. De asemenea, investigaţii se pot face şi la 10 laboratoare de analize medicale şi şapte centre care oferă servicii de radiologie şi imagistică.

La nivelul judeţului, funcţionează 79 farmacii cu circuit (dintre care 36 în mediul rural) şi 28 puncte farmaceutice.

În ultimă instanţă, pacienţii bistriţeni ar trebui să ajungă la spitalele de pe raza judeţului, trei publice şi unul privat.
.....................................

Cititi editia print

Comentarii

29/01/14 13:19
Vizitator

De unde si pana unde specialitati deficitare cand cu numai cateva zile in urma Raducu declara in presa locala ca Spitalul Judetean arata mai bine decat clinicile din Cluj, fara sa specifice ca doar pe dinafara.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5