Drumul lung al cărţii spre ziua cea bună

După lansarea de la Chişinău, prezentarea de la Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin şi cea din cadrul Concursului de interpretare artistică a poeziei lui Grigore Vieru „Strigăt şoptit” , de la Târgu-Mureş, volumul de versuri al poetului bistriţean Valentin Marica, Metanii peste strigătul arborelui. Versuri închinate lui Grigore Vieru, apărut la Editura „Cezara”, în seria Via lucis, va fi prezentat, în ziua de 1 martie 2014, la Muzeul Spiritualităţii Româneşti din Sfântu Gheorghe, la reuniunea culturală Cinstire lui Grigore Vieru, organizată, la iniţiativa prof. dr. Luminiţa Cornea, de Despărţământul Astra Covasna-Harghita şi Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni. Numele poetului apare pe afişul covăsnean, după ce a figurat, de dată recentă, alături de reputatul scriitor, şi el bistriţean, Nicolae Băciuţ, în programul primei ediţii a Colocviilor Literare „Timotei Cipariu” de la Pănade-Blaj. La Colocvii, cei doi poeţi au vorbit despre „esenţa transilvanităţii” şi Timotei Cipariu şi au citit din noile lor apariţii editoriale, sub semnul drumului lung al cărţii spre ziua cea bună.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5