Drumul “Codrisorului” este din nou circulabil

Drumul de sub dealul “Codrişor”, pe malul stâng al Bistriţei, a fost redat, se poate spune, circulaţiei. Asta, pentru că ani la rând a fost lăsat în paragină. În pofida faptului că este situat, cum se ştie, într-o zonă de agrement… Fără exagerare, cel mai frumos şi mai atractiv spaţiu din imediata apropiere a urbei.

Împreună cu viceprimarul George Avram, am parcurs acest traseu, căutând să consemnăm starea de fapt a drumului “Codrişorului”. Sau cum, odinioară, i se spunea “drumul carelor”.

— În ce constau lucrările executate şi ce destinaţie are acest drum situat la poala “Codrişorului”?

Viceprimar George Avram:
— Cum deja se poate vedea, drumul “Codrişorului”, cum i se mai spune, care măsoară o lungime de 1098 m.l. şi are o lăţime de 6 m.l., este din nou practicabil. Primăria, prin DADP – sector drumuri a executat aici în regie proprie lucrări de infrastructură, pietruire cu piatră concasată, cilindrare, lucrări începute la sfârşitul lunii iulie şi încheiate de curând. Astfel că, la ora actuală, între Podul Jelnei şi Podul Budacului circulaţia se desfăşoară în condiţii corespunzătoare.

Drumul este destinat circulaţiei de mic tonaj, este utilizat îndeosebi de cei care locuiesc în cartierul Ghinda sau în comunele Budacu de Jos, Cetate şi Dumitriţa.

Am avut numeroase solicitări de a face ceva pentru reabilitarea lui, atât din partea localnicilor cât şi a cetăţenilor din localităţi precum cele menţionate, interesaţi să ajungă la Târgul de animale – Obor Viişoara. Trebuie să spun, însă, că mulţi dintre aceştia sunt căruţaşi şi se ştie că în municipiu circulaţia hipo este interzisă. Ceea ce justifică şi mai mult amenajarea de urgenţă a acestui drum.

— Drumul devenise, în ultimul timp, impracticabil…

— Într-adevăr, era un drum de pământ şi acum putem spune că răspunde condiţiilor de circulaţie. Ceea ce este foarte important, reabilitarea lui contribuie la fluidizarea traficului care tranzitează Bistriţa, la înlăturarea inconvenientelor create de tranzitarea oraşului de către cei care merg la târgul de animale.

— Să nu uităm şi celălalt aspect, ce priveşte salubrizarea, pentru că aici nu mai puteai veni nici din cauza gunoaielor…

— Este adevărat ce spuneţi. Era un loc unde apăreau “accidental” gunoaie, de fapt depuse de cetăţeni care căutau să scape, în felul acesta, de ceea ce adunau din gospodăriile proprii.

— Cine-i va opri, ce-i va determina să nu mai transforme traseul acesta în “groapă de gunoi”?

— În primul rând circulaţia în sine! Pentru că, fiind un drum circulat, nici amatorii de asemenea practici nu vor risca să fie identificaţi. Poliţia comunitară va ţine sub observaţie traseul şi, totodată, şi Poliţia municipiului.

— Ştim că municipalitatea promitea amenajarea în această zonă a unui loc de promenadă. Cum se prefigurează un asemenea traseu?

— Pot să spun că deja se desfăşoară în zonă plimbări de agrement. Mulţi cetăţeni preferă să vină aici pe malul stâng al Bistriţei pentru că aerul curat, cursul apei, liniştea, într-un cuvânt frumuseţea peisajului, sunt adevărate atracţii. Toate acestea sunt favorizate acum de accesul mai uşor în zonă, mai sigur şi, cum spuneam, mai plăcut.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]