DUS – ÎNTORS

DRAGĂ CAMPANIE,

ELENA M. CÎMPAN

Îţi scriu ţie, cu gândul şi la surorile tale mai mari, că toate sunteţi la fel, vesele şi triste, ca baladele lui Coşbuc, cu acelaşi destin care te paşte şi pe tine, ca pe celelalte, pentru că nimeni nu e mai presus de ... campanie, deşi fiecare ar vrea să fie mai ortodox decât... şi mai catolic decât...
Am văzut că iar vii cu texte, greu publicabile, ascultabile, pentru că „ă”-urile şi „î”-urile mănâncă prea multă pădure din hârtie şi prea atentează la răbdarea liniştită a ochilor şi urechilor de alegător. Cât despre limba română literară nu mai poate fi vorba. Ar trebui să fie probă eliminatorie de intrare în campanie. Şi ar mai trebui să-mi plăteşti pe o lună, cât durează agitaţia ta, abonamentele la radio, televiziune, cablu şi ziar, că tot dau banii degeaba şi n-am decât palitare, prapuri şi sloganuri.
Că vii, vii! Dar mai şi spui a câta oară, că vei face şi vei drege. De ce n-ai făcut până acum? De ce nu iei o pauză? Uite cum: „Am terminat. Acum mă odihnesc”. Ce bucurie! În sfârşit, aş afla că totul e gata, că vine starea de împăcare cu lucrurile puse la punct, aşa cum e după o curăţenie generală, în casă, de Paşti sau de Crăciun, când miroase frumos şi toate sunt la locul lor, lustruite, aranjate, pregătite de un nivel de trai corespunzător. Da, asta aş aştepta de la tine. Starea de bine. Şi poate veni o vreme culturală, spirituală, curată. Dar aşa? Dintr-un şantier în altul. Acelaşi deranj naţional de un sfert de veac. De fiecare dată, tu, campanie, cu ai tăi, promiţi alte şi alte şantiere. Ţara e un şantier. Şi nu sunt semne de schimbare. „Ţară, ţară, vrem ostaşi!” Toate destinaţiile tale trec prin armata de excavatoare, de macarale, de buldozere. Ştii foarte bine că nu mai apuc schimbarea la faţă şi atunci ai găsit salvarea, să pui la bătaie viitorul, da, că pentru copii, că pentru nepoţi, că pentru ei, că pentru nimeni, de fapt.
Treaba ta, sunt planurile tale şi ale cârdurilor ce te înconjoară. Doamne, campanie, că multe mai promiţi! N-am auzit încă „tinereţe fără bătrâneţe”, în rest de toate. Îmi prezinţi o situaţie roz- bombon, care de-atâta dulce- gărie îmi lasă gust amar. Până ce le finalizezi tu pe cele în- şir-ate, s-ar putea să nu le mai apuc. Povestea cu viitorul, că pentru copii şi nepoţi, e din seria o mie şi una de nopţi. Dintr-un şantier ieşim şi în altul intrăm. Atâta noroi, multe gropi, adânci! Nu te gândeşti la praful pe care-l duc zi de zi pe tălpi în casă? Ai fost în Germania. N-ai văzut că acolo papucii rămân mereu curaţi? Şi maşinile. Şi străzile, parfumate, nu mirosind dimineaţa a hoit, a gunoaie, a subsoluri, a lene.
Şi de ce nu spui că-ţi trece foarte repede avântul? După ce trece hopul, se schimbă foaia. Ce urmează? Scuze, amânări, vini (ne)recunoscute, moşteniri cu sacul gol, defecte, greşeli, amânări, jocuri de scenă sau de culise.
Şi de ce nu spui că abia aştepţi să ieşi din costumul de campanie şi să intri în cel de vacanţe, călătorii, schimburi vechi şi noi, ca ciocoii.
N-ai nevoie de oameni cu idei, cu păreri, cu opinii. Ştiu că nu-ţi sunt aproape, pentru că aş avea mult de recuperat. Se începe cu lipit-uri de afişe, de la care nu dispare mirosul de prelandez mult timp de pe degete, se continuă cu majorete-mania, sus-jos, pe ritm, se adoptă o strategie, cu reguli, se dau şi se împart funcţii. Cine intră în horă necalificat, se face pe loc specialist şi, când bate vântul schimbării, nu mai e deodată bun de nimic.
Acum, când eşti peste tot: la sat, la oraş, în săli de spectacol, la evenimente, la biserică, pe străzi, omniprezentă şi omniscientă, mulţumeşte-te să-ţi vin la vot, ca şi cum ţi-aş veni la înmormântare.
Îmi amintesc de un titlu de altădată, care mi-a plăcut mult şi care se mai potriveşte: „E campanie. Ce frumos!”...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5