Dr. Cristian-Iulian Ciobanu – o nouă şi deosebit de importantă izbândă în procesul devenirii sale profesionale

Faptul că bistriţenii şi în general noi românii avem copii, adolescenţi şi tineri deosebit de înzestraţi din punct de vedere intelectual, ambiţioşi, perseverenţi, capabili de performanţe înalte, nu surprinde demult pe nimeni. Ne-a reconfirmat acest lucru, la 04 iulie 2013, concitadinul nostru Dr. Cristian-Iulian Ciobanu, care şi-a finalizat studiile doctorale la Universitatea Creştin Ortodoxă ”Aristotelio“ din Salonic – Grecia, prin susţinerea publică a lucrării întitulate Antropologia Sfântului Efrem Sirul şi Tradiţia patristică anterioară cu care a impresionat membrii comisiei de doctorat. Unul dintre aceştia chiar a ţinut să sublinieze în mod special faptul că un doctorand din România a reuşit să valorifice într-un mod cât se poate de judicios materiale documentare din limba siriană veche şi să elaboreze în limba neogreacă o lucrare temeinic documentată, ceea ce nu este la îndemâna oricui. Personal n-am avut vreodată îndoieli asupra capacităţii şi zestrei sale intelectuale native, a calităţilor personale ori asupra trăsăturilor sale psihovolitive deoarece Cristi a fost din totdeauna un caracter special, cu obiective şi scopuri clare în viaţă, cărora le-a dedicat şi subordonat întreaga sa activitate. Deşi fecior de oraş, încă din fragedă pruncie s-a simţit puternic legat de Valea Bârgăului, de Joseni, de locurile de obârşie ale bunicilor materni, iar oricând a avut ocazia, primul lucru pe care l-a făcut, fie că a fost elev, student, mai apoi masterand sau doctorand a fost să dea o fugă până la ai săi pentru a le da o mână de ajutor la treburile gospodăreşti sau dacă nu putea să facă acest lucru măcar să vadă şi să se convingă personal cum decurg lucrurile. Aici, sub îndrumarea atentă a bunicii sale - Măriuţa Tămaş -, a ”mătuşii Florica“, cum o numea şi o considera pe Floarea Trif, mamă de preot (a regretatului părinte iconom stavrofor Eugen Trif - 05.08.1942 – 09.03.2000 -, de la Mijloceni, soacră de preot, respectiv a părintelui iconom stavrofor Ioan Jauca, de la Prund şi bunică de soţie de preot ortodox, recte a părintelui profesor Nicu Liuţă) şi a prietenelor lor, în vreme ce alţi colegi de vârsta lui nu mai pridideau cu joaca, el a început să cerceteze biserica, să ia parte la Sfânta Liturghie şi la celelalte activităţi religioase organizate şi desfăşurate sub îndrumarea bunului, vrednicului şi regretatului părinte iconom stavrofor Simion Nicolae, deprinzând dragoste pentru credinţa noastră străbună creştin ortodoxă şi rânduielile bisericii noastre naţionale, cum era definită în Constituţia de la 1866, făcându-se la rândul său stimat, apreciat şi încurajat. Nu întâmplător unii dintre enoriaşii de aici i-au suportat nu o dată contravaloarea transportului pentru a-l avea alături în numeroasele vizite pe care le-au efectuat împreună la mănăstirile ortodoxe româneşti din ţară, convinşi fiind că peste ani nu-i va uita şi va aminti numele lor în rugăciunile lui. Dragostea faţă de Dumnezeu şi credinţa noastră creştin ortodoxă l-au determinat să ia decizia nestrămutată de a deveni slujitor al Domnului şi al bisericii neamului. Aşa se face că a urmat Seminarul şi Facultatea de Teologie Ortodoxă, ambele din Cluj-Napoca, absolvite cu rezultate excelente. Evenimente neprevăzute şi nedorite, în mod special decesul intempestiv al regretatului său tată - Vasile Ciobanu -, ce a urmat celui a bunicului matern şi a survenit într-o perioadă în care atât el cât şi sora sa Cristina, pe atunci studentă la facultatea de sociologie aveau cea mai mare nevoie de sprijinul lui, era cât pe ce să pună în pericol realizarea visului amândurora. Eforturile, sacrificiile şi străduinţele aproape supraomeneşti ale mamei - Maria-Elena Ciobanu -, angajată la S.C. Comelf S.A. Bistriţa, căreia în momentele critice i s-au alăturat mulţi dintre colegii de muncă şi alţi oameni cu suflet mare, ambii şi-au putut finaliza studiile. Astfel a fost posibil ca la buchetul său de realizări de până acum, Cristi să mai adauge încă una dintre cele mai substanţiale, prin obţinerea titlului de înaltă nobleţe academică, cel de doctor în teologie. Izbânzile, succesele, victoriile, rezultatele, realizările par şi sunt realmente parcă mai savuroase, mai pline de împliniri şi satisfacţii atunci când sunt obţinute cu trudă, cu eforturi, învingând greutăţi şi ostacole, care la un moment dat păreau a fi insurmontabile. Noua realizare constituie totodată o dovadă a unităţii şi coeziunii familiale precum şi a solidarităţii sociale, care merită să fie remarcată şi apreciată, acesta constituind de altfel motivul ce au determinat însăilarea acestor rânduri. În opinia noastră este cu atât mai valoroasă şi demnă de remarcat cu cât a fost obţinută într-o ţară străină, în condiţiile unei obiectivităţi în afara oricăror discuţii, fiind precedată de o perioadă de predoctorat de doi ani de zile, în care Cristi şi-a perfecţionat cunoştinţele lingvistice de limba greacă şi limba latină, cele două limbi sacre ale umanităţii şi bineînţeles de limba engleză. În ea a fost incorporată şi se regăseşte multă investiţie de inteligenţă, rezultatele a mii de ore de studiu şi nesomn, de muncă şi eforturi personale asidue şi de sacrificii familiale, care mă determină să zic în numele meu şi sper că şi a dumnitale stimate cititorule: Felicitări Cristi!, Graţie familiei şi colectivului care l-au sprijinit ! Poate nu întâmplător ierarhii din ţara soră creştină i-au oferit un post, probabil că l-au vrut alături şi pentru faptul că e înzestrat cu o voce angelică, talent moştenit de la bunicul, fost acordeonist care împreună cu fratele său, fost violonist şi alţi localnici, prin anii ′60 au constituit o orchestră de muzică populară, ce a înveselit ani în şir comunitatea şi nu numai. A declinat în mod politicos oferta în speranţa că biserica noastră naţională îi va întinde mâna de ajutor de care are acum atâta nevoie şi pe care a dovedit că o merită pe deplin.