A doua victorie, azi, pentru fetele noastre: CSM Bistrița - HC Zalău (28-24). Mâine, finala Cupei

Claudiu Moldoveanu

Turneul amical ”Cupa județului Bistrița-Năsăud”, de la Sala Polivalentă, s-a lăsat, în această după-masă cu a doua victorie pentru echipa de handbal CSM Bistriţa, în aceeaşi zi, după ce dimineaţă am câştigat cu SCM Craiova cu 32-31.
Echipa antrenorului Paşca a obţinut victoria cu 28-24 (19-15) în faţa echipei lui Gheorghe Tadici, HC Zalău.
Au marcat: Oana Chirilă – 8 goluri, Marinela Gherman și Magdalena Paraschiv – câte 5 goluri, Andrada Maior Pașca și Irina Ivan – câte 2 goluri, Szilvia Szabo, Simina Vezentan, Oana Cârstea, Daniela Crap, Denisa Dorhoi și Gabriela Preda – câte 1 gol.
Prima zi a Cupei Județului Bistrița-Năsăud s-a încheiat cu partidele SCM Craiova - U Alexandrion Cluj, scor 31-28, și disputa dintre CSM Bistrița și HC Zalău, încheiată cu scorul de 28-24 în favoarea echipei noastre.
Mâine urmează să se dispute meciurile dintre HC Zalău și SCM Craiova, și CSM Bistrița - U Alexandrion Cluj. Meciurile debutează la ora 09:30, cu disputa dintre HC Zalău și SCM Craiova. CSM Bistriţa urmează să joace sâmbătă, de la ora 11.15 cu U Alexandrion Cluj. La ora 13:00 va fi Festivitatea de premiere. Vă așteptăm într-un număr cât mai mare să ne bucurăm de handbal și să susținem împreună CSM Bistrița, echipa de suflet a bistrițenilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5