Două tronsoane de drum judeţean, afectate de inundaţiile de săptămâna trecută

Pagubele produse pe drumurile judeţene de inundaţiile de la sfârşitul săptămânii trecute nu au fost încă evaluate, a anunţat ing. Alexandru Orţan, şeful Serviciului Administrare Drumuri Judeţene şi Lucrări Publice, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, datele trebuie coroborate şi cu situaţia de acum o lună, când alte segmente de drum au fost afectate, însă nivelul pierderilor nu depăşeşte 1 milion lei.

În fapt, probleme au fost pe DJ 170, între Negrileşti şi Breaza, pe o porţiune de 6 km, platforma fiind spălată de ape, şi pe DJ 171, între Căianu Mic şi Spermezeu, unde mai multe podeţe şi şanţuri au fost înfundate, iar 20 m de acostament au fost, de asemenea, spălaţi de ape. Au fost afectate şi două tronsoane de drum comunal, la Dobricel şi la Ciceu Poieni.

Prezent la conferinţa de presă convocată de preşedintele Liviu Rusu, directorul general al SC LDP SA, Liviu Ciupe, a anunţat că sectorul Negrileşti – Breaza a fost adus la nivel practicabil, în timp ce pe drumurile comunale se va interveni în baza lucrărilor adjudecate de societate în urma licitaţiei organizată de Consiliul Judeţean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5